Comitetul Nobel din Norvegia, care i-a atribuit vineri lui Barack Obama premiul Nobel pentru pace, a respins ideea potrivit căreia o astfel de distincție ar fi fost acordată prematur, la doar nouă luni de la preluarea funcției de către liderul american.
"Ținem să subliniem că el a făcut deja schimbări semnificative", a spus Geir Lundestad, secretarul Comitetului Nobel, citând progrese în termeni de multilateralism, dezarmare și combaterea încălzirii climatice.
"Sperăm, desigur, că vor avea loc schimbări concrete în timp, dar avem sentimentul că a fost potrivit să îl sprijinim atât cât se poate în lupta sa continuă pentru idealurile sale", a adăugat el.
Wall Street Journal a calificat alegerea drept "complet bizară". "În general, procedura standard este ca laureații să realizeze opera pentru pace înainte de a primi distincția".
Președintele Comitetului Nobel, Thorbjoern Jagland, a avut o conferință de presă. "De multe ori am încercat să dăm premiul pentru a încuraja ceea ce numeroase personalități încearcă să facă", a spus el.
Ca exemple, el a vorbit despre cancelarul vest-german Willy Brandt, recompensat în 1971 pentru Ostpolitik, și despre ultimul lider sovietic Mihail Gorbaciov, premiat în 1990 înainte de încheierea oficială a Războiului Rece.