S-a dus vestea că în Maramureș sunt cei mai mulți meșteri lemnari din țară. Aici toate se fac din lemn, de la lingură și fântână până la crucea de veci. Materie primă, slavă Domnului, e destulă. Iar meșterii sculptează cu grijă și migală fiecare bucățică de lemn,
Până și grinzile caselor sunt închegate din secure, pentru că moroșenii nici că vor să audă de piroane de fier. Și, ca să nu uiți ușor locurile, au sculptat și porțile, astfel că, oriunde te-ai uita, le vei vedea măiestria.
Maramureșul e unic. Are case mândre și biserici din lemn care zgârie cerul. Cică să fie pe pământ, dar cu turla în rai. Poarta maramureșeană este însă o provocare. Prin părțile locului se spune că, dacă vrei să fii om printre oameni, mergi în pădure, alege un buștean cu lemn moale și sculptează o poartă.
Porțile sunt practic simbolul Maramureșului. Deși sunt sculptate în mii de feluri, fiecare e unică. Un fel de carte de vizită pentru moroșean. Sunt însă și elemente obligatorii. Crucea creștină, pomul vieții sau funia, semne care alungă răul și moartea. Șarpele, cocoșul ori zurgălăul, căci aduc belșugul. Unii sculptează anul în care a făcut poarta, să se știe peste secole. Pe Valea Stejarului înțelegi cel mai bine ce înseamnă lemnul pentru oameni. La nea Pupăză, pentru care sculptatul e adevărată patimă.
Nea Pupăză știe tot despre sat și împrejurimi.
Meșterul nostru nu e fitecine. Ce a ieșit din mâna lui a luat calea occidentului. S-a plimbat nea Pupăză și prin Rio de Janeiro, iar porțile lui au ajuns până în Franța și Spania.
Nea Pupăză are imaginație cât cuprinde. A născocit un recipient mai puțin obișnuit de ținut pălinca.
Mai greu să bei, lungimea toiagului e de aproape 2 metri, așa că ai nevoie de ajutor
Surata toiagului a luat drumul Cotroceniului.
Casa meșterului e un adevărat muzeu. Mobila e, cum altfel, decât făcută de mâna lui, iar pe un dulăpior e sculptată balada lui Horea. Cel mai mândru e însă de fusul cu zurgălăi.
Și cum să ne luăm ziua bună de la nea Pupăză, decât cu o horincă.
