Școala de Muzică și Arte Plastice nr.1 "Iosif Sava", înființată acum 50 de ani, ne demonstrează că în România se întâmplă și lucruri bune în domeniul educației. Școala a fost reabilitată extraordinar, într-un timp record: doar un an.
Acum câțiva ani, școala era pe cale să își piardă sediul, aflat într-o frumoasă clădire de lângă Gara de Nord. Imobilul a fost retrocedat și procesul a fost pierdut. Primăria Sectorului 1 a salvat însă școala de la dezastru și a cumpărat clădirea de la proprietar.
Norocul a rămas alături de artă și anul acesta clădirea a fost reabilitată și reamenajată în mod exemplar și în timp record: un an. Școala are acum încă un etaj, la mansardă, o sală nouă de concerte, instrumente muzicale noi, iar cei peste 400 de elevi vin acum la cursurile de muzică și arte plastice cu cea mai mare plăcere.Cât de frumoasă este școala și cât de talentați sunt copilașii, urmăriți la REALITATEA.NET MAGAZIN.
Școala de Muzică și Arte Plastice nr.1 "Iosif Sava", din București a fost înființată în anul 1959 și este o școală cu program suplimentar de artă, aprobată de Ministerul Educației și Cercetării, care școlarizează elevi de la unitățile de învățămînt de cultură generală numai pentru activitatea de specialitate. Este un învățământ de stat, gratuit, la care au acces toți elevii cu aptitudini artistice din învățământul primar și gimnazial.
Începând cu anul 2005, școala a primit numele de "Iosif Sava" în memoria marelui muzicolog român și se află în parteneriat cu fundația ce-i poartă numele.
Tot la REALITATEA.NET Magazin puteți vedea cum se restaurează documentele istorice de la Arhivele Naționale.
REALITATEA.NET Magazin, prezentată de Ionel Lespuc, vă aduce în fiecare săptămână cele mai interesante știri de pe portalul REALITATEA.NET și reportaje în exclusivitate.