Cei zece deputați și patru senatori clujeni se află în fața ultimei sesiuni parlamentare a mandatului lor, după care, marea lor majoritate ne vor cere din nou votul
Cei zece deputați și patru senatori clujeni se află în fața ultimei sesiuni parlamentare a mandatului lor, după care, marea lor majoritate ne vor cere din nou votul. După trei ani și jumătate de prezență în legislativ, trimișii clujenilor la București se departajează substanțial în privința sârguinței sau a eficienței muncii lor. Cei mai conștiincioși parlamentari clujeni au fost deputații liberali Mircea Pușcă și Horea Uioreanu, prezenți la peste 90% din voturile în plen. Ei sunt urmați de deputatul UDMR, Mate Andras Levente și senatorul PRM Gheorghe Funar, ambii cu prezență peste 80%. Topul "chiulangiilor" este dominat de senatorul PSD Vasile Dîncu - 10% și deputatul UDMR Konya Hamar Sandor cu 23%. De menționat faptul că, până anul acesta, cei doi au lipsit motivat, fiind euroobservatori. În schimb, nu beneficiază de această scuză senatorii Eckstein-Kovacs Peter - UDMR și Norica Nicolai - PNL și nici deputatul independent Mircia Giurgiu, care au participat la mai puțin de jumătate din ședințele plenului. Principala datorie a parlamentarilor este să facă legi. Din acest punct de vedere, cei mai harnici au fost Funar cu peste 300 de inițiative legislative, urmat de Giurgiu, cu aproape 200 și deputatul PD-L, Petru Călian, cu peste 100 de proiecte de legi. Cei mai "leneși" au fost Konya, Dîncu și Eckstein cu mai puțin de 10 proiecte elaborate în trei ani și jumătate. Un top al eficienței muncii este dominat, însă, de Pușcă și Giurgiu, cu 11, respectiv 10 proiecte transformate în legi promulgate. Statutul de reprezentanți ai opoziției i-a facut pe cei trei social-democrați, Dîncu, Pușcaș și Soporan să aibă, împreună, o singură lege promulgată. Totuși, topul muncii ineficiente este dominat de Funar cu nici 2% dintre proiecte transformate în legi. De asemenea, Funar, împreună cu Uioreanu și Călian și-au văzut mai mult de jumătate dintre inițiativele legislative respinse definitiv sau retrase din Parlament.