Ultimele Stiri· 2 min citire

CCR CSAT-Geoană: Motivele mele de a părăsi CSAT nu au legătură cu decizia Curții

CCR CSAT-Geoană: Motivele mele de a părăsi CSAT nu au legătură cu decizia Curții

CCR CSAT-Geoană: Motivele mele de a părăsi CSAT nu au legătură cu decizia Curții

Publicat7 iul. 2009, 12:40
Actualizat7 iul. 2009, 20:51
SursăNewsIn

Președintele PSD Mircea Geoană a declarat marți că decizia sa de a se retrage din CSAT nu a avut legătură cu eventuale cunoștințe privind neconstituționalitatea Legii CSAT, pentru că nu este genul de om care să ia decizii "pe anticipații mai mult sau mai puțin educate sau informate".

"Orice decizie a CCR trebuie respectată. Motivele mele de a părăsi CSAT-ul condus de Traian Băsescu sunt cele pe care le-am menționat la momentul potrivit, n-au nicio legătură cu decizia de astăzi. Sunt absolut hotărât să dăm, începând de anul viitor, CSAT-ului rolul pe care trebuie să-l aibă în arhitectura puterii de stat din România", a afirmat Geoană.

Cât privește comentariile publice cu privire la retragerea sa din timp din CSAT, pentru a evita consecințele deciziei de marți a CCR, liderul PSD a precizat că nu este genul de om care să ia decizii "pe anticipații mai mult sau mai puțin educate sau informate".

"De aceea, cred că ideea în sine, de a coopta într-o formă sau în alta conducerea Senatului în decizii mari de politică externă este o decizie care este bună în continuare. Cu privire la forma sub care acest lucru se face va trebui să ne uităm la decizia CCR pentru ca în viitor să putem să corectăm eventuale inadvertențe", a declarat președintele Senatului.

Întrebat dacă s-ar fi putut evita situația prezentă prin adoptarea modificării prin lege organică, Geoană a răspuns "Posibil, dar nu vreau să bănuiesc pe nimeni de rea credință".

CCR a admis, marți, sesizarea PNL și a declarat neconstituțională Legea de adoptare a Ordonanței de Urgență prin care președintele Senatului devine vicepreședinte al CSAT.

În urma deliberării, Curtea Constituțională a constatat, cu majoritate de voturi, că Legea este neconstituțională, ca urmare a încălcării normelor constituționale privitoare la adoptarea Ordonanței de Urgență, se arată într-un comunicat al CCR.

Citește și CCR a admis sesizarea PNL și a declarat neconstituțională ordonanța de urgență prin care președintele Senatului devine vicepreședinte al CSAT, adoptată, pe 4 mai, de Senat.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri