Ultimele Stiri· 1 min citire

BUGET DE CRIZĂ - Trupa antrenată de Damian Băncilă și Aurel Pastia își continuă pregătirea la Focșani

BUGET DE CRIZĂ - Trupa antrenată de Damian Băncilă și Aurel Pastia își continuă pregătirea la Focșani

Publicat5 aug. 2009, 21:00
Actualizat6 aug. 2009, 12:42
Sursărealitateacluj.ro

După ce a fost eliminată rușinos din Cupa României de echipa Stelele Vrancei, scor 0-1, trupa antrenată de Damian Băncilă și Aurel Pastia își continuă pregătirea la Focșani

După ce a fost eliminată rușinos din Cupa României de echipa Stelele Vrancei, scor 0-1, trupa antrenată de Damian Băncilă și Aurel Pastia își continuă pregătirea la Focșani. Asta pentru că nu are bani de cantonament centralizat într-o stațiune montană. Astfel, mâine, de la ora 11.00, pe stadionul Milcovul din Sud, va avea loc meciul amical de fotbal dintre CSM Focșani și FC Dumitrești. După ce a renunțat la mai mulți jucători cu experiență, antrenorul Damian Băncilă va testa la meciul de mâine mai mulți fotbaliști din propria pepinieră pentru a vedea nivelul actual de pregătire al acestora. Octavian Oprea a revenit la Dinamo, iar conducerea de la CSM Focșani nu are 3.000 de euro pentru a-l împrumuta pe tânărul portar și pentru sezonul următor. Marian Covaci și Ionuț Constantinescu au semnat contracte pe un an cu FC Panciu, lui Florin Săraru și Cătălin Curteanu nu li s-a mai propus prelungirea contractelor, iar Cristi Gurguiatu a plecat la formația de liga a III-a, FC Brăila. În aceste condiții, CSM Focșani va începe noul sezon de liga a III-a cu o echipă foarte tânără, cu o medie de vârstă care nu depășește 21 de ani.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri