Deputatul PD-L Cristian Boureanu a prezentat luni, în Comisia de anchetă care o vizează pe Monica Iacob Ridzi, o adresă primită din partea procurorului general în care se specifică faptul că în prezent se efectuează acte premergătoare cu privire la organizarea de către ministru a "Zilei Tineretului".
Boureanu a prezentat, la începutul ședinței Comisiei de anchetă, o scrisoare primită de la procurorul general și datată 6 iunie, cerând încetarea de drept a activității Comisiei.
Scrisoarea semnată de Laura Codruța Kovesi este adresată "Camerei Deputaților, Domnului deputat Cristian Boureanu".
"Cu referire la solicitarea dumneavoastră din data de 1 iulie 2009, în conformitate cu dispozițiile articolului 7 din Legea 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public vă comunicăm următoarele: La data de 19 iunie 2009 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a înregistrar cu numărul 1245/C/2009 denunțul formulat de PNL, prin reprezentantul legal Crin Antonescu, cu privire la săvârșirea de fapte penale cu prilejul încheierii unor contracte de prestări servicii pentru organizarea "Zilei Tineretului" din 2 mai 2009 de către Monica Iacob Ridzi, ministrul tineretului și sportului. La data de 22 iunie 2009, denunțul a fost transmis către DNA, pentru competentă soluționare în raport cu încadrarea juridică și cu calitatea făptuitorului, unde dosarul a fost înregistrat cu numărul 147/P/2009, efectuându-se, în prezent acte premergătoare cu privire la faptele cu care au fost sesizate organele de urmărire penală", se arată în adresa procurorului general.
Biroul Permanent al Camerei Deputaților a decis, pe 29 iunie, ca anchetarea activității Ministerului Tineretului și Sportului să continue până când DNA va decide, eventual, începerea urmăririi penale împotriva Monicăi Iacob-Ridzi sau va finaliza un raport.