Ultimele Stiri· 2 min citire

Bolnavii nimănui

Bolnavii nimănui

Publicat5 feb. 2009, 12:57
Actualizat9 mar. 2009, 09:45
SursăRomantica

Pe lângă frica de boala, incurabilă în multe cazuri, bolnavii de cancer care se tratează la Spitalul Clinic Colțea spun că au parte și de un tratament inuman. Oamenii se plâng că sunt tratați ca și când n-ar mai avea nicio șansă de viață. În plus, condițiile din spitalul localizat central, seamănă cu cele dintr-un cabinet de la țară, nerenovat de ani buni. Contactat telefonic, directorul spitalului a declarat că nu este interesat de aceste probleme.

Deși în această perioadă Spitalului Clinic Colțea i se aduc îmbunătățiri în exterior, odată intrat în spital, ai senzația că ai nimerit într-un loc uitat de timp în care oamenii s-ar putea mai degrabă îmbolnăvi și nicidecum însănătoși.

Băile sunt pline de rugină, ușile neschimbate de ani buni, cu vopseaua sărită. În plus, din loc în loc, printre pacienți se găsesc găleți cu apă și mop-uri folosite pentru a spăla pe jos iar pubelele de gunoi sunt neacoperite și emană un miros greu de suportat.

Personalul medical este pe măsura celor descoperite în spital. Pe holul care duce spre secția de radiologie, asistentele se relaxează fumând o țigara. Pacienții cu care am vorbit spun că atitudinea celor care lucrează în spital îi face să creadă că nu mai au nicio speranță de însănătoșire.

Atitudinea lor este schimbată însă, dacă sunt răsplătite de către pacienți.

Așteptarea pe holul spitalului îi face pe oameni să vorbească despre problemele lor. Bolnavii află astfel prin ce trece fiecare.

O pacientă a spitalului Colțea povestește un posibil caz de malpraxis: "Ați văzut-o pe doamna pe care o ducea de mână soțul ? A deschis-o că are tumoră la uter. I-a scos tot aiurea, și apoi i-a spus că are cancer de anus și se chinuie ați văzut în ce hal. Nu interesează pe nimeni."

În ideea obținerii unei poziții oficiale legate de cele filmate de noi în spital, l-am contactat telefonic pe directorul unității.

Contactat telefonic de către reporterii Realitatea TV, directorul spitalului, Profesor Conferențiar doctor Cristian Radu Popescu a spus că nu îl interesează să comenteze imaginile surprinse.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri