Premierul Emil Boc spune că vrea să discute cu CE și FMI pentru alocarea unor sume mai mari pentru infrastructură, care să nu fie luate în calcul la stabilirea deficitului, pentru că România riscă să respecte indicatorii stabiliți cu cele două instituții, dar să nu realizeze investițiile propuse.
"Dacă dorești să ai speranța unei opriri a căderii economice, să pui premisele unei creșteri economice, acest lucru nu poate fi făcut decât dacă în infrastructură, aloci sume suplimentare. Pentru că altfel riscăm să arătăm foarte bine cu niște calcule pe hârtie, dar ne vom uita afară și vom observa că nici autostrăzile nu se termină, nici centurile ocolitoare nu se fac, nici școlile nu se modernizează și nici încasările la buget nu vor fi aferente și vom fi în situația în care, într-adevăr, am respectat niște indicatori, dar fără să avem rezultatele pe care le așteptăm în economie", a declarat marți Emil Boc.
Premierul a spus că dorește să aibă o discuție "absolut deschisă" cu CE și FMI pentru a putea utiliza mai multe resurse pentru infrastructură, iar sumele alocate în acest scop să nu fie luate în considerare la calcularea deficitului. "Cred că banii care se alocă suplimentar pe infrastructură, numai pe infrastructură, ar trebui să nu intre în deficitul bugetar", a declarat el.
Șeful Executivului a precizat că, pe lângă decizia luată de Guvern, de a cheltui în trimestrul al III-lea banii aferenți investițiilor în infrastructură în trimestrul al IV-lea, Executivul va solicita FMI și CE și o suplimentare a sumelor alocate acestui domeniu. "Prin investiția publică masivă să putem temporar suplini lipsa de comenzi pentru mediul privat. Păi dacă noi nu investim, statul, mediul privat are o lipsă de comenzi din cauza căderii piețelor globale europene și mondiale, de unde să ne așteptăm la creștere economică?", a mai adăugat premierul.