„Dacă cineva a făcut socoteli de suprapunere a alegerilor anticipate pe locale a greșit-o rău de tot, pentru că PSD-ul se mobilizează cel mai bine la locale'', a declarat Traian Băsescu la un post TV.
,,Acolo fiecare primar, fiecare consilier PSD, și ei sunt două treimi, se mobilizează pentru ei și, dacă tot se mobilizează pentru ei, pune ștampila și pe partidul lui la legislative. Eu cred că liberalii, care sunt aliații noștri, dar eu vorbesc ca să îi și trezesc din visele astea, liberalii trebuie să știe că mașinăria de partid a PSD-ului este mai puternică decât cea pe care au moștenit-o de la PDL'', mai spus fostul președinte.
Fostul președinte susține că nu crede că liberalii își doresc cu adevărat alegeri anticipate și că nici nu ar avea motive pentru acest lucru.„Sincer, nu cred că vor alegeri anticipate. Liberalii sunt și ei oameni ca noi toți: de ce și-ar pierde pensia de parlamentar, pentru că nu se dă pensie decât la mandat întreg, deci de ce și-ar pierde pensia, ca să facă hatârul cui? Și cred că sunt și liberali responsabili care zic ”De ce să băgăm țara în instabilitate politică pentru trei, patru luni?” a adăugat Băsescu.