Ultimele Stiri· 3 min citire

Aurescu a insistat,în Canada, asupra egalității de tratament pentru toți cetățenii UE privind vizele

Aurescu a insistat,în Canada, asupra egalității de tratament pentru toți cetățenii UE privind vizele

Aurescu a insistat,în Canada, asupra egalității de tratament pentru toți cetățenii UE privind vizele

Publicat19 nov. 2009, 10:47
SursăNewsIn

Aurescu "a insistat, în acest context, asupra importanței asigurării, cât mai curând posibil, a egalității de tratament pentru toți cetățenii europeni, exprimând întreaga disponibilitate a părții române de a conlucra îndeaproape cu autoritățile canadiene competente în vederea atingerii acestui obiectiv", se arată în comunicat.

Secretarul de stat din MAE, Bogdan Aurescu, a insistat, în întrevederea de miercuri cu ministrul canadian pentru cetățenie și imigrație, asupra importanței asigurării, cât mai curând posibil, a egalității de tratament pentru toți cetățenii europeni, Canada impunând încă vize pentru România.

Bogdan Aurescu a avut miercuri, la Ottawa, întâlniri cu președintele Senatului Canadei de la Ottawa, Noel Kinsella, precum și cu ministrul cetățeniei, imigrației și multiculturalismului, Jason Kenney, anunță un comunicat al Ministerului român de Externe.

Principalul subiect al întrevederii cu Jason Kenney l-a reprezentat problematica vizelor, Bogdan Aurescu referindu-se pe larg la progresele înregistrate de România în îndeplinirea criteriilor tehnice prevăzute de legislația canadiană.

Totodată, Aurescu "a insistat, în acest context, asupra importanței asigurării, cât mai curând posibil, a egalității de tratament pentru toți cetățenii europeni, exprimând întreaga disponibilitate a părții române de a conlucra îndeaproape cu autoritățile canadiene competente în vederea atingerii acestui obiectiv", se arată în comunicat.

La rândul său, Kenney a apreciat pozitiv progresele și cooperarea cu autoritățile române pe această temă, subliniind conexiunea temporală dintre decizia de eliminare a vizelor și procesul intern în curs, de amendare a cadrului legal în domeniul imigrației și azilului, preconizat a fi finalizat în prima parte a anului viitor. Kenney și Aurescu au convenit să continue cooperarea strânsă pe această temă.

Tema vizelor a fost abordată de Aurescu și în timpul întrevederii cu Noel Kinsella. ajungându-se la concluzia că eliminarea regimului de vize pentru români ar putea contribui la consolidarea relațiilor interumane ("people-to-people") între România și Canada.

Dincolo de tematica vizelor, discuțiile secretarului de stat român cu oficialii canadieni s-au axat și pe interesul părții române pentru consolidarea componentei economice a relației bilaterale. Aurescu s-a referit, în acest context, la intensificarea cooperării în domeniul programului civil nuclear, prin participarea Canadei la construirea reactoarelor 3 și 4 ale Centralei de la Cernavodă, avansând, totodată, ideea promovării unor proiecte comune în acest domeniu, pe terțe piețe.

Demnitarul român a prezentat, de asemenea, oportunitățile de investiții canadiene în România, în special în domeniile infrastructurii și energiilor neconvenționale.

Având în vedere interesul manifestat de președintele Senatului, Noel Kinsella, cu ocazia vizitei în România, cu privire la inițierea unor proiecte de cooperare între porturile Constanța și Halifax, cei doi oficiali au convenit asupra necesității stabilirii unor relații directe între autoritățile locale din cele două orașe, prin organizarea unei vizite a unei delegații canadiene la Constanța.

România și Canda au explorat, de asemenea, eventualele posibilități de cooperare în domeniul securității energetice, având în vedere similitudinile existente între abordarea și interesele României în regiunea Mării Negre și preocupările canadiene în Nordul Extrem.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri