La Iernut, 90 de asistenți sunt în această situație. Aceștia nu au mai fost plătiți de autoritățile locale, de trei luni.
Suma totală care ar fi trebuit să ajungă la ei, se ridică la 240.000 de lei. Primăria nu dispune însă de această sumă.
Pe lângă faptul că nu sunt plătiți, o parte dintre asistenții din Iernut, vor fi disponibilizați la începutul lui 2010.
"În cazul în care nu vom găsi o soluție până la sfârșitul anului, vom fi nevoiți ca, începând cu data de 1 ianuarie 2010 să ne gândim la intrarea în șomaj a peste jumătate din cei care sunt angajați ca asistenți personali, a declarat Ioan Nicoară, primarul orașului Iernut.
Sărbători la fel de întunecate vor avea și cei peste 100 de asistenți personali din Reghin, care nu și-au mai primit salariile de două luni și sunt slabe șanse să vadă vreun leu în acest an. Primăria spune că nu are din ce să-i plătească, pentru că Ministerul Finanțelor nu a virat banii necesari.
În multe localități din Mureș, primarii au trecut la măsuri asemănătoare. Edilii de pe Valea Mureșului au concediat zeci de asistenți personali, încă din luna octombrie.