În noaptea de joi spre vineri, actorul Ashton Kutcher a învins postul de televiziune CNN, fiind primul care a reușit să depășească bariera simbolică a unui milion de abonați pe microblogul Twitter.
Ashton Kutcher, în vârstă de 31 de ani, a scris pe contul lui de Twitter că acest succes este "o victorie a poporului împotriva sistemului".
La rândul său, postul CNN a recunoscut pe un ton sobru ca "Ashton Kutcher este prima persoană din lume care a ajuns la un milion de abonați în concursul de pe Twitter, împotriva CNN".
Joi seara, vedeta postului CNN, Larry King, a declara pe un ton ironic ca actorul nu are nicio sansa sa invinga trustul. "Știi ce înseamnă CNN? Kutcher, tu joci în divizia B. CNN te va trânti la pământ".
Contrar așteptărilor, Kutcher a fost declarat câștigătorul acestui concurs inedit, deși postul CNN s-a aflat mult timp în fruntea cursei.
Așa cum a promis, actorul american va celebra victoria obținută prin semnarea unui cec de 100.000 de dolari, în favoarea unei organizații care luptă împotriva malariei.
De asemenea, Ashton Kutcher a declarat că va face celebrul truc "ding, dong, ditch", la ușa reședinței lui Ted Turner, patronul postului CNN. Se pare că actorul care este recunoscut pentru farsele sale, va suna la ușa casei lui Turner și va fugi de acolo înainte ca proprietarul să deschidă.