Profesioniști români din diferite discipline umaniste pot obține un rezidențiat de două luni la Londra, timp în care vor locui în garsoniera mansardată a Institutului Cultural Român (ICR), din Belgrave Square. Aceștia vor primi o bursă lunară de 1.700 de euro, potrivit ICR Londra.
"Attic Arts" este primul program de rezidență în Londra destinat profesioniștilor români care desfășoară proiecte în discipline umaniste, oferind anual opt rezidențiate.
Astfel, aceștia au posibilitatea de a iniția un proiect cultural nou, de a experimenta noi posibilități și direcții în practica artistică prin contactul cu profesioniști și instituții din Londra, din aceeași arie de interes.
Programul "Attic Arts" din 2009 se desfășoară în două sesiuni, termenele limită de depunere a candidaturilor fiind 31 ianuarie și 15 iunie. Rezidenții vor depune un proiect care va fi ulterior prezentat în spațiul ICR sau în alte instituții din Marea Britanie.
Pentru înscriere, candidații au nevoie de o cerere de acordare a bursei, un CV, un formular de înscriere, copii ale diplomelor de studii, o scrisoare de intenție și un proiect de lucru.
Comisia de evaluare va fi formată din Mik Flood, analist independent de politici culturale, Gabriela Massaci, director al ICR Londra și Simona Nastac, referent principal al ICR Londra. Comisia se va întruni pe 12 februarie pentru dosarele depuse până la 31 ianuarie, iar rezultatele vor fi anunțate în termen de cinci zile de la data întrunirii comisiei.
La Attic Arts poate candida orice cetățean român care are proiecte în următoarele domenii: arte vizuale, curatoriat și critica de artă, muzeologie/muzeografie, muzică și muzicologie, jurnalism, traduceri, cercetare și documentare, arhitectură, urbanism și design, literatură și critică literară, dans, artele spectacolului, film și critică de specialitate, patrimoniu cultural, management cultural, știinte sociale (economie, psihologie, relații internaționale, drept, științe politice, sociologie, filozofie, istorie si istoria ideilor).
Attic Arts a fost lansat în noiembrie 2006, iar până în prezent au obținut rezidență 10 români - violoniști, dramaturgi, designeri sau artiști vizuali. Anual sunt acordate opt rezidențiate.