Revoluțiile pot schimba regimuri politice, structuri economice, ierarhii sociale. Dar nu pot schimba oamenii. Desigur, oamenii se readaptează, adoptă strategii noi, mai mult sau mai puțin ipocrite, dar rămân fundamental aceiași. Este motivul pentru care revoluțiilor nu le urmează niciodată paradisul terestru, ci mai curând o formă sau alta de restaurație. Cu aceiași oameni, modificați doar la suprafață, nu se pot construi vremuri noi. Mai ales că, din când în când, „vechimea“ protagoniștilor iese la iveală, se dă în vileag, ca un microb îndărătnic, ca o boală cronică, de neascuns și de nevindecat.
L-am văzut de curând, la o emisiune a domnului Radu Moraru, pe Sergiu Andon. Venise să-l apere public pe patronul și clientul său Dan Voiculescu de acuzația de turnătorie, lansată, de această dată, nu de CNSAS, nu de opinia publică, nu de ziare, ci de doamna Silaghi, verișoară bună a împricinatului. Doamna Silaghi a avut ghinionul să descopere, studiindu-și dosarul de Securitate, că fusese, la un moment dat, pentru vărul ei, „obiectiv“ de investigație. Sergiu Andon avea sarcina să demonteze această acuzație și a făcut-o după mijloacele clasice, dar încă „verzi“, ale unui ofițer de securitate. A procedat nu ca un avocat, ci ca un procuror. Și nu ca un procuror, ci ca un anchetator.
Citește mai mult în Adevărul
