Andrei Pleşu: Munca. Daune colaterale

Se practică frecvent o investiţie maximă de muncă, pentru rezultate care nu se mai percep decât ocazional, în week-end, în vacanţă, la pensie. Ai tot ce-ţi trebuie, dar eşti atât de istovit, încât nu-ţi mai trebuie nimic din tot ce ai.

"În România nu se munceşte destul". Toţi românii par să fie de acord cu această judecată aspră şi numai în parte îndreptăţită. Românii ştiu să fie şi căpşunari harnici, dacă pot anticipa un câştig tentant. Nu au, e drept, cultul protestant al datoriei şi al efortului mântuitor, nici demagogia marxistă a muncii înţelese ca emblemă a umanităţii. Dar nici nu dormitează mediteranean, la umbră. Şi chiar dacă nu muncesc în sens tradiţional, sunt activi: "se descurcă", fac aranjamente, "se află-n treabă", "au de alergat."

Citeşte mai mult în Adevărul