Cluburile Arsenal Londra și Zenit Sankt Petersbourg s-au înțeles asupra transferului atacantului Andrei Arshavin. După multe luni de negocieri, Zenit a acceptat oferta londonezilor de 16 milioane de euro pentru Arshavin.
Cel mai disputat jucător rus din ultima vreme, Arshavin, este aproape de a-și îndeplini dorința: transferul de la Zenit.
Arsenal și Zenit au ajuns la un acord, potrivit unui ofial al clubului, urmând acum ca atacantul să se înțeleagă cu gruparea engleză.
"Cluburile au ajuns la un acord de principiu, iar în acest moment singurul obstacol este contractul fotbalistului și termenii personali", au declarat oficialii clubului.
Potrivit Daily Mail, atacantul în vârstă de 28 de ani și agentul său vor pleca în cursul acestei săptămâni la Londra pentru a discuta latura financiară a contractului său.
De atacant au mai fost interesate cluburile Barcelona, Juventus și Tottenham, catalanii oferind 15 milioane în vară pentru Arshavin, dar conducătorii
Andrei Arshavin a impresionat sezonul trecut atât în Cupa UEFA, unde a câștigat trofeul cu Zenit Sankt Petersbourg, dar mai ales la EURO 2008, unde a ajuns până în semifinale cu Rusia.