Ultimele Stiri· 1 min citire

Ahmadinejad, mândru de indignarea creată de declarațiile prin care a negat existența Holocaustului

Ahmadinejad, mândru de indignarea creată de declarațiile prin care a negat existența Holocaustului

Ahmadinejad, mândru de indignarea creată de declarațiile prin care a negat existența Holocaustului

Publicat21 sept. 2009, 10:47
Actualizat21 sept. 2009, 10:57

Președintele iranian Mahmoud Ahmadinejad a declarat că este mândru că declarațiile sale, prin care nega existența Holocaustului, au stârnit indignarea "ucigașilor profesioniști" ai planetei, făcând aluzie la Israel și țările occidentale, scrie AFP.

Într-un discurs de săptămâna trecută Ahmadinejad și-a exprimat îndoiala în ceea ce privește un genocid evreu, întrebându-se chiar dacă evenimentul a existat în realitate sau a fost doar un pretext pentru crearea statului evreu.

Israel este doar "o revendicare falsă și mitică (...) Israelul este un atac la demnitatea popoarelor (...) Dacă Holocaustul a fost un eveniment real, de ce nu permit cercetări pentru a elucida faptele?", declarat Ahmandinejad într-un discurs la Universitatea din Teheran.

Comunitatea internațională a condamnat declarațiile președintelui israelian. Nu este pentru prima oară când acesta spune că germanii nu i-au exterminat pe evrei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Iranul nu recunoaște existența statului Israel, iar Ahmandinejad a propus chiar, în 2005 ca această țară să fie ștearsă de pe hartă.

Președintele iranian va fi prezent la New York, la cea de-a 64 Adunare Generală a Națiunilor Unite, unde, așa cum a declarat un apropiat, "va purta un mesaj de pace". La acest eveniment, șefii statelor sunt așezati pe scaune în ordine alfabetică. Doar două locuri îi vor despărți pe președinții Iranului și Israelului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri