Adunarea Generală Extraordinară a LPF a decis, luni, ca salariul președintelui Dumitru Dragomir să fie majorat, iar persoane prezente la ședință au declarat, pentru NewsIn, că remunerația va fi de 15.000 de euro net pe lună.
Președintele executiv al lui Dinamo, Cristi Borcea, a venit cu propunerea ca salariul șefului LPF să fie mărit până la 15.000 de euro net pe lună, după ce Dumitru Dragomir a avut până acum 3.000 de euro, bani pe care susține că nu i-a încasat, ci i-a donat cluburilor.
Toți cei 18 reprezentanți ai cluburilor din Liga I au votat în unanimitate această propunere.
Borcea: "Am făcut propunerea ca salariul lui Dumitru Dragomir să fie mărit, pentru că merită"
Președintele lui Dinamo, Cristi Borcea, a recunoscut că el a venit cu ideea ca lui Dumitru Dragomir să îi fie achitat în fiecare lună un salariu.
"Nu credeți că merită? Ne-a adus 35 de milioane din drepturile TV, plus alte vreo 4 milioane. Trebuia să aibă un salariu, astfel încât să nu depindă de nimeni. Chiar eu am venit cu cererea de mărire de salariu", a afirmat acesta.
De aceeași părere a fost și conducătorul Gloriei Bistrița, Jean Pădueanu, care a glumit pe tema noului salariu al lui Dragomir, afirmând că este "fără număr".
"S-a discutat și despre salariul domnului Dragomir, dar sincer să fiu nu știu cât i-am dat, fără număr am spus. În rest a fost o ședință calmă și asta arată că fotbalul s-a liniștit, ceea ce e un lucru foarte bun. Eu de 45 de ani sunt în criză financiară, dar am scos-o mereu la liman", a spus Pădureanu.