44 de persoane au fost evacuate, vineri, dintr-un bloc situat în centrul municipiului Timișoara, după ce un incendiu izbucnit la subsolul imobilului a provocat degajări de fum. Pompierii au intervenit de urgență, iar incendiul a fost lichidat fără a fi înregistrate victime.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș, apelul la 112 a fost primit în jurul orei 11:35, după ce din subsolul unei clădiri de pe strada Mihai Eminescu au fost observate degajări de fum.
La fața locului au fost mobilizate o autospecială de primă intervenție și comandă, două autospeciale de stingere și un echipaj Moto SMURD din cadrul Detașamentului 1 Pompieri Timișoara.
44 de persoane, evacuate preventiv
Până la sosirea pompierilor, 44 de persoane au fost evacuate din imobil cu sprijinul echipajelor Poliției Locale, pentru a evita orice risc cauzat de fumul dens.
Intervenția s-a desfășurat rapid, iar echipele de salvatori au reușit să împiedice extinderea incendiului.
Incendiul a izbucnit într-un grup sanitar
Potrivit ISU Timiș, incendiul s-a manifestat într-un grup sanitar aflat la subsolul clădirii și a fost lichidat în scurt timp. Autoritățile nu au raportat victime, iar cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită.