Diagnosticat din timp, pacienții cu cancer de prostată beneficiază de tratament cu viză curativă, cu o calitate bună a vieții. Astfel, medicii recomandă ca, începând cu vârsta de 50 de ani, bărbații să efectueze un consult urologic anual complet, urmat de o dozare a antigenului specific prostatic (testul PSA), o analiză de urină și o ecografie de pelvis.
În cazul unei suspiciuni de cancer la prostată, medicul urolog va recomanda investigații imagistice avansate, precum un RMN de prostată, care oferă informații despre localizarea și volumul tumorii, stadiul afecțiunii și severitatea acesteia. Însă diagnosticul de certitudine este stabilit printr-o biopsie prostatică, prin care medicul prelevează o mostră de țesut care, ulterior, va fi analizată în laborator.
Cel mai avansat tip de puncție prostatică existent în acest moment este fusion biopsy sau biopsia prostatică de fuziune. Tehnica utilizată pentru biopsie prostatică de fuziune permite obținerea unor informații mult mai precise, datorită fuzionării imaginilor multiparametrice furnizate prin RMN de prostată cu imaginea oferită în timp real de un ecograf special. Sub acest ghidaj ecografic, acul de biopsie este introdus direct în zona suspectă, iar fragmentul este prelevat cu mare precizie.
Datorită imaginii de sinteză obținute, rata de identificare a cancerului de postată este mult mai ridicată spre deosebire de biopsia clasică. În plus, în fusion biopsy riscul de sângerare și de infecție este redus, durerea este mult diminuată, iar timpul de recuperare este mai scurt. Pentru confortul deplin al pacienților, procedura fusion biopsy este efectuată sub anestezie generală.
Biopsia prostatică de fuziune este indicată tuturor pacienților care au recomandare pentru efectuarea unei biopsii de prostată, dar și celor care necesită realizarea unei noi biopsii. De asemenea, tehnica este recomandă și pacienților deja diagnosticați cu cancer de prostată, dar care sunt în urmărire activă.
La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții au acces la biopsie de prostată prin fusion biopsy, efectuată cu ajutorul unui ecograf specializat pe urologie de ultimă generație – bk3000. Procedura este realizată de medici urologi cu foarte mare experiență, cu anestezie generală, în condiții de maximă siguranță. De asemenea, la SANADOR sunt realizate examinări RMN multiparametric de prostată cu un echipament de ultimă generație, RMN 3 Tesla.
După stabilirea diagnosticului de cancer de prostată, pacienții beneficiază de tratament personalizat, prin abordare multimodală, care asigură cele mai bune rezultate pe termen lung. Intervențiile de prostatectomie sunt efectuate în cele mai bune condiții la Spitalul Clinic SANADOR, iar operația poate fi completată cu proceduri oncologice, la Centrul Oncologic SANADOR, în funcție de indicația stabilită pentru fiecare caz în parte.