Politica· 2 min citire

Liberalii îl predau pe Chițoiu în mâinile Justiției

Liberalii îl predau pe Chițoiu în mâinile Justiției

Liberalii îl predau pe Chițoiu în mâinile Justiției

Publicat11 mar. 2014, 11:12
SursăMediafax

Liderul PNL, Crin Antonescu, a anunțat marți la finalul reuniunii grupurilor parlamentare ale PNL că deputații liberali vor vota în favoarea începerii urmăririi penale în cazul fostului ministru Daniel Chițoiu, pentru ca poziția partidului să nu poată fi interpretată ca o obstrucționare a justiției.

"Vom adopta o poziție consecventă, o poziție pe care am adoptat-o și în cazul altor solicitări de acest sens, suntem pentru separația puterilor în stat, vom da un vot care să nu obstrucționeze sau să nu fie suspectat în vreun fel că obstrucționează posibilitatea organelor de anchetă de a-și desfășura activitatea (în cazul cercetării penale a lui Daniel Chițoiu - n.r.). În același timp, tot în spiritul separației puterilor în stat, avem semne de întrebare de principiu foarte serioase față de o cercetare care se desfășoară în legătură cu un act normativ, că e vorba de un proiect de lege sau că e vorba de o ordonanță de urgență", a declarat Antonescu.

Liderul PNL a precizat că deputații liberali vor vota în favoarea încuviințării începerii urmăririi penale în cazul lui Chițoiu.
El a menționat însă că liberalii vor acorda o "atenție foarte mare" desfășurării cercetării.

"Cu atenție foarte mare, pentru ca să nu ajungem nici în situația în care organele de anchetă, Parchet, DNA, să fie blocate de către Parlament în activitatea lor, dar nici să fim în situația în care DNA sau Parchetul să facă sau să desfacă legi, atâta vreme cât regimul legilor este altul, cât puterea care legiferează în România este Parlamentul", a mai precizat președintele PNL.

Direcția Națională Anticorupție a cerut procurorului general al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție să solicite Camerei Deputaților aviz pentru urmărirea penală a lui Daniel Chițoiu, în dosarul "Carpatica", pentru abuz în serviciu și constituirea unui grup infracțional organizat, în perioada în care a fost ministru al Finanțelor. Procurorul general, Tiberiu Nițu, a înaintat Camerei referatul DNA privind cererea de aviz pentru urmărirea penală a lui Chițoiu.

Din probele administrate de procurori a rezultat că, în calitate de ministru al Finanțelor, Daniel Chițoiu a inițiat proiectul de ordonanță de urgență care reducea numărul membrilor consiliului și prevedea noi cerințe legate de calificările profesionale minime, fiind introdusă condiția experienței profesionale de minimum nouă ani de la data absolvirii studiilor.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica