Președintele Klaus Iohannis a transmis la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care a avut loc luni și marți la Bruxelles, că riscurile din regiunea Mării Negre sunt în creștere, iar eforturile comune la nivel european ar trebui să se concentreze în continuare pe acordarea de asistență, dar și oferirea unui răspuns adecvat la implicațiile conflictului militar din Ucraina.
rincipalele subiecte aflate pe agenda Consiliului European au vizat situația de securitate din Ucraina, cu accent pe sprijinul politic și asistența umanitară, economică și financiară din partea Uniunii Europene, impactul conflictului asupra securității alimentare globale, aspecte referitoare la securitate și apărare și situația în domeniul energiei.
"Președintele României a exprimat preocuparea față de evoluțiile din teren, atât în ceea ce privește securitatea, cât și situația umanitară din estul și sudul Ucrainei, arătând că riscurile din regiunea Mării Negre sunt în creștere, iar eforturile comune la nivel european ar trebui să se concentreze în continuare pe acordarea de asistență, dar și pe oferirea unui răspuns adecvat la implicațiile complexe ale conflictului militar, inclusiv cu privire la repercusiunile asupra securității energetice și alimentare", potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, remis marți AGERPRES.
Klaus Iohannis a arătat că procesul de reconstrucție a Ucrainei va presupune eforturi susținute pe termen mediu și lung, în care UE va trebui să continue să aibă un rol important, în coordonare cu partenerii internaționali.
Șeful statului a prezentat măsurile adoptate de România pentru sprijinirea Ucrainei, subliniind ajutorul umanitar și facilitarea exporturilor de cereale prin portul Constanța și porturile de la Dunăre.
Președintele a subliniat și importanța de a răspunde pozitiv cererilor de aderare ale Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei, printr-un mesaj politic "puternic" de susținere.
"La sugestia României, cu susținerea altor state membre, a fost introdus în textul Concluziilor Consiliului European un paragraf privind necesitatea de a sprijini în mod adecvat Republica Moldova, afectată de criza energetică, economică și de presi