Inițiativa Fără Penali. Curtea Constituţională a publicat motivarea

Wednesday, 24 April 2019, 13:33 Sursă: REALITATEA.NET

Curtea Constituţională a României arată, în motivarea deciziei prin care s-a stabilit că iniţiativa "Fără penali în funcţii publice" îndeplineşte prevederile constituţionale, că interdicţia specială este în marja de apreciere a legiuitorului şi este circumscrisă unei sfere limitate de condamnări penale, care se întemeiază pe criteriul laturii subiective şi a pedepsei aplicate.

Adaugă părerea ta

Pe 9 aprilie, Curtea Constituţională a României a stabilit că iniţiativa legislativă cetăţenească de revizuire a Legii fundamentale, prin care se doreşte ca persoanele condamnate definitiv să nu mai ocupe funcţii publice, îndeplineşte prevederile constituţionale.

Judecătorii constituţionali precizează în motivare că interdicţia impusă prin modificarea Constituţiei "este în marja de apreciere a legiuitorului şi este circumscrisă unei sfere limitate de condamnări penale", conform agerpres.ro

În cauză, Curtea constată că iniţiatorii au circumstanţiat condiţia propusă, în acord cu considerentele Curţii Constituţionale (...), în sensul că interdicţia specială este în marja de apreciere a legiuitorului şi este circumscrisă unei sfere limitate de condamnări penale, care se întemeiază pe criteriul laturii subiective şi a pedepsei aplicate. De asemenea, interdicţia nu este una perpetuă, ci subzistă până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării. Ca urmare, în sensul deciziei Curţii, 'persoanele care cad sub incidenţa/sunt beneficiare ale unei legi de dezincriminare sau de amnistie sau (...) reabilitate (...), persoane cu privire la care condamnarea penală încetează să mai producă efectele extrapenale prevăzute de lege', pot fi alese în condiţiile articolului 37 din Constituţie modificat, potrivit propunerii formulate.

Aşadar, arată CCR, nu poate fi reţinută o restrângere a dreptului de a fi ales de natură să afecteze substanţa acestuia şi nici o lipsă de proporţionalitate a măsurii propuse, de natură a fi asimilată unei suprimări a dreptului de a fi ales ori a unei garanţii a acestuia, prohibite de articolul 152 alineatul (2) din Constituţie.

Iniţiativa "Fără penali în funcţii publice" propune ca articolul 37 din Constituţie, care reglementează dreptul de a fi ales, să fie completat cu un nou alineat, având următorul conţinut: "Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării".