În opinia lui Dungaciu, conflictul nu mai are, cel puțin în prezent, o soluție politică și ar putea fi decis doar pe front, prin epuizarea uneia dintre părțile combatante.
Acesta a atras atenția asupra atacurilor și presiunii rusești asupra Odesei, important oraș-port ucrainean aflat în apropierea României. Potrivit lui Dungaciu, nu este clar dacă Moscova urmărește o eventuală incursiune militară spre Odesa sau paralizarea infrastructurii portuare, însă orice evoluție în zonă afectează direct securitatea României.
Dungaciu a criticat, totodată, modul în care România gestionează amenințarea dronelor. El susține că, după mai mult de trei ani de război în Ucraina, în care dronele au devenit instrumente esențiale de luptă, România ar fi trebuit să aibă deja capacități consistente de apărare anti-dronă.
Problema este cu atât mai acută cu cât ce se întâmplă în jurul nostru, în preajma noastră, adică în Ucraina, nu dă semne că se va opri. Dimpotrivă, și lucrurile astea erau clare: în acest moment asistăm la o escaladare care merge, cum să spun, cu viteză într-o direcție pe care nu o intuim deocamdată. Acest război se pare că nu are cel puțin în acest moment o soluție politică, prin urmare se va încheia doar pe front.
Adică, prin epuizarea unuia sau altuia dintre combatanți. Și din această perspectivă, ce face Rusia acum? Și-a ales Odesa, ca țintă nu știm, în perspectivă, dacă e vorba de o incursiune militară spre Odesa sau doar vor să facă praf portul, în sensul în care nimic nu intră, nimic nu iese. România este în proximitate și va trebui să ne așteptăm ca aceste lucruri să se întâmple cu o viteză, dacă vreți, pe care n-am mai văzut-o de când a început războiul.
Doi, marea problemă, și care e o problemă sistemică, de fapt, e cum se face că dacă de 3 ani de zile tu ai un război în care drona devine un element fundamental, să nu te gândești, sau drona devine un element fundamental într-o confruntare asimetrică cu Federația Rusă, să nu te gândești că ăsta este, ar trebui să fie, elementul principal pe care să-l ai în portofoliu. Drone sau, mă rog, sisteme de protecție împotriva dronelor.
Ei, faptul că România încă nu are o asemenea mecanism, și ridică F-16 să lovească drona, este evident o situație... n-aș numi-o neapărat de criză, dar o situație cel puțin nefirească. F-16 nu este făcut, cum ți-am spus și în reportajul dumneavoastră, să lovească drone. Foarte multe F-16 au fost pierdute în Ucraina pentru că piloții ucrainieni, puțin experimentați, au încercat să lovească dronele cu F-16. Viteza F-16 este incomparabil mai mare decât viteza dronei.
Drona zboară cu o viteză mică, și din această perspectivă, sigur că e greu să manevrezi un avion precum F-16 ca să lovești drona. Nu e făcut pentru așa ceva. Încă o dată, mulți piloți ucraineni și-au pierdut viața, multe avioane F-16 au fost pierdute din această cauză. Deci ce facem noi acum este, într-o oarecare măsură, o improvizație. Sigur că e bine că dronele au fost lovite înainte de a cădea, pentru că puteau să apară victime.
Dar, repet, nu ăsta este lucrul firesc. Nu te lupți cu drone cu avioane F-16, și în niciun caz nu ridici 4 avioane ca să lovești o dronă. Pentru Dumnezeu. E clar că nu suntem într-o situație firească sau într-o situație normală, doamne ferește, ce se va întâmpla când se escaladează. Nu cred că există soluție pe termen scurt. Sigur, ne bucurăm că piloții au fost atât de capabili încât au dat jos acea dronă, dar încă o dată, suntem, din perspectiva funcționării sau modului în care se petrece războiul, într-o situație cel puțin nefirească.
Da, problema pe care a spus-o este una de fond. E structurală. Statul român nu funcționează pe foarte multe dimensiuni. Din păcate, de câțiva ani, statul român funcționează mai degrabă sub forma unui improvizații. Sunt instituții care nu funcționează. Eu nu cred că există în ziua de astăzi o instituție care să funcționeze așa cum ar trebui să funcționeze. Să nu ne iluzionăm. Nici armata nu este în afara acestui sistem care nu funcționează. Pentru că dacă politicul merge prost, e evident că repercusiunile sunt și la nivelul armatei.
Asta este și consecința faptului că programul de achiziție a fost cel care a fost. Și din programul de achiziții și din programul de achiziții, faptul că drona e undeva pe la 2-2,5%, asta arată viziunea strategică a acestui stat, care a făcut achizițiile în funcție de obiective politice și nu obiective militare. Și strategice. Asta e până la urmă.
Dacă vă uitați un pic înainte de SAFE, pentru că lumea încă n-a discutat acele lucruri, ce achiziții a făcut statul român înainte de SAFE și unde a dat miliarde pentru ce tipuri de arme și ce legătură au armele acelea cu dronele, mai ales că statul român a făcut niște achiziții, repet, încă înainte de SAFE, care au o durată de viață, conform ucrainenilor, de 30 de minute pe frontul ucrainean.
Deci, din punctul ăsta de vedere, lucrurile au mers prost. Este evident că și armata este afectată și este pusă în acest moment într-un fel să improvizeze. Și, în același timp, să asigure și un soi de deterrence în relația cu Ucraina și ce se întâmplă acolo, cu Rusia. Și, în al doilea rând, să și asigure cetățeanul român că lucrurile sunt toate sub control.
Este o misiune aproape—mă rog, nu spun imposibilă, dar o misiune foarte complicată pentru armată în acest moment. Dar ce se întâmplă acum, din această perspectivă, și că am fost prinși—iertați-mă—aproape cu pantalonii în vin, este consecința nefuncționării, disfuncționalităților care sunt în acest stat normalitatea funcționării statului de câțiva ani încoace. Asta e marea problemă.
Problema e că este mult mai acută într-o chestiune de securitate decât pe alte tipuri de dimensiuni. Dar iertați-mă, viteza dimensiunii economice, sistemul de sănătate, viteza sistemului de învățământ. Toate instituțiile din orice parte le-ai lua, o să vă spună că merg prost.
Sau o să puteți constata că merg prost. Din păcate, securitatea a ajuns acum să exprime nu plenar această criză acută în care ne aflăm. Doamne ferește să nu fie și victime, dar ce se va întâmpla de aici înainte nu poate să ghicească nimeni.
Un singur lucru pot să spună cu certitudine: escaladarea continuă. Ea nu se oprește. Nimeni nu ne-a dat vreun semn că se poate opri. Și, în această perspectivă, suntem la buza acestui război. Nu suntem Portugalia, nu suntem Belgia, nu suntem Italia, nu suntem alte state. Avem proximitate și cea mai lungă frontieră cu un război, care, încă o dată, merge spre escaladare, în niciun caz spre oprire.
