Ciprian Ciucu a fost plasat sub control judiciar, acuzat că a luat mită de la dezvoltatorii imobiliari. Primarul general ar fi folosit banii proveniți din șpagă în campania electorală din 2025. Culmea, Ciprian Ciucu recunoștea înainte de alegerile pentru fotoliul de primar general că PNL este în pragul falimentului. El a avut susținerea premierului demis Ilie Bolojan și Dan Motreanu, secretarul general al PNL. REALITATEA PLUS a cerut puncte de vedere de la cei menționați, nu avem răspunsuri.
Ciucu, acuzat că a folosit banii din șpagă în campania electorală
Ciprian Ciucu este acuzat că ar fi luat mită de la dezvoltatorii imobiliari pe vremea când era edil la Sectorul 6. Banii i-ar fi folosit ulterior în campania electorală pentru primăria generală a Capitalei, spun anchetatorii.
Procurorii DNA ar fi ridicat deja documente și probe de la Autoritatea Electorală Permanentă, instituție care gestionează aspectele legate de finanțarea partidelor și a campaniilor electorale. Aceste verificări ar avea rolul de a clarifica modul în care au fost utilizate anumite fonduri și dacă au existat eventuale încălcări ale legislației.
Dosarul lui Ciprian Ciucu s-a născut dintr-un dosar penal mult mai greu, legat de jocuri de noroc, dar care nu are nicio legătură cu Ciprian Ciucu, după denunțul făcut de jurnalista Denise Rifai. După audieri, Ciprian Ciucu a spus că e nevinovat.
Ciprian Ciucu este considerat unul dintre liderii importanți ai Partidului Național Liberal și unul dintre politicienii aflați cel mai aproape de fostul premier Ilie Bolojan. De altfel, edilul a avut susținerea premierului demis, dar și a lui Dan Motreanu, secretarul general al PNL, care par că au făcut un pas în spate după ce Ciucu a fost plasat sub control judiciar. Asta pentru că cei doi nu au avut nicio reacție până acum în scandalul șpăgii.
Culmea, înainte de campania electorală pentru primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoștea că PNL e îngropat în datorii, ceea ce înseamnă că partidul nu avea bani să îl susțină. Asta pentru că partidul a cheltuit sume uriașe de bani în campania electorală pentru prezidențialele din 2024 și 2025, spunea Ciucu.
Un om de afaceri libanez a fost audiat în dosarul lui Ciprian Ciucu și ar fi oferit procurorilor detalii suplimentare despre proiectul imobiliar din sectorul 6, aflat în centrul anchetei. Potrivit presei, declarațiile afaceristului ar viza modul în care au fost obținute avizele și relațiile dintre dezvoltatori și administrația locală.