Un șofer a intrat cu mașina într-un grup de turiști, pe litoral. Sunt șapte victime

Un șofer a intrat cu mașina într-un grup de turiști, pe litoral. Sunt șapte victime
Șapte persoane au fost rănite, între care patru copii, într-un accident rutier produs, duminică seară, în orașul Ovidiu din județul Constanța, de un șofer care a urcat la volan în stare de ebrietate, transmite MEDIAFAX.
Potrivit polițiștilor, autoturismul, condus de un bărbat învârstă de 50 de ani, din Constanța, se deplasa dintre Ovidiu spre localitatea Mihail Kogălniceanu, iar într-o curbă, acesta a ieșit de pe carosabil și, după ce s-a lovit de un stâlp de pe marginea drumului, s-a oprit într-un gard.
„Accidentul s-a produs din cauza neatenției în conducere și neadaptarea vitezei la configurația drumului”, au precizat polițiștii.
În urma impactului, toate cele șapte persoane aflate în mașină, trei adulți și patru copii cu vârste între trei ani și jumătate și nouă ani au fost rănite. O fetiță este în comă.
La fața locului au fost trimise trei ambulanțe SMURD, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, autospeciala de transport personal și victime multiple și elicopterul SMURD, care a transportat la spital unul dintre copiii răniți.
Citește și:
- 13:58 - Păcănelele, interzise într-un oraș din România: măsura, luată pentru combaterea dependenței jocurilor de noroc
- 10:12 - O femeie din Galați a murit după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon. Fiul ei a fost găsit în stare gravă
- 09:59 - Pensionari lăsați fără bani în Constanța: o poștăriță a falsificat zeci de semnături și le-a furat pensiile oamenilor
- 14:18 - Cinci vehicule implicate într-un accident pe podul central din Oradea: o persoană a ajuns la spital
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














