Majoritatea femeilor doresc să își întâlnească marea dragoste și să se căsătorească, însă unele dintre ele nu au noroc. Se spune că norocul ți-l mai faci și cu mâna ta, iar pentru cele care vor să își găsească sufletul pereche și să ajungă la altar există o rugăciune pe care trebuie să o rostească.
Această rugăciune este extrem de puternică și se spune că te va ajuta să îți găsești marea dragoste rapid.
”Atotbunule Doamne! Știu că fericirea mea cea mare stă în a Te iubi cu tot sufletul meu și cu toată inima mea și în a împlini întru totul sfântă voia Ta. Așadar, însuți îndrumă, Dumnezeule, sufletul meu și umple inima mea: vreau să Îți plac doar Ție, fiindcă Tu ești Ziditorul meu și Dumnezeul meu.
Păzește-mă de trufie și de iubirea de sine: să mă împodobească priceperea, smerenia și curăția. Lenevirea Îți e urâtă și naște patimi: Tu dă-mi hărnicie și binecuvântează ostenelile mele. Iar întrucât legea Ta poruncește ca oamenii să trăiască în căsnicie cinstită, adu-mă, Părinte Sfinte, la această chemare sfințită de către Tine, fiindcă Tu ai zis: „Nu este bine ca omul să fie singur” – și, făcându-i lui femeia ca să-i fie ajutor, le-ai dat binecuvântare să crească, să se înmulțească și să umple pământul.
Auzi smerita mea rugăciune care se înalță către Tine din adâncul inimii de fecioară: dă-mi soț cinstit și binecredincios, ca să Te preaslăvesc în dragoste și înțelegere împreună cu el pe Tine, Dumnezeul Cel Milostiv, pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”