Un exemplu al adaptabilității corpului uman poate fi poporul moken, un trib nomad care trăiește în arhipelagul insulelor de pe Marea Andaman, de-a lungul coastei de vest a Thailandei.
Cunoscut și sub numele de ''nomazii de mare'', poporul moken a fost cândva în întregime dependent de ocean, iar copiii lor petreceau o mare parte din timpul lor scufundându-se spre fundul mării în căutare de hrană.Experimentele au demonstrat că aceștia ar putea vedea sub apă cu o claritate totală, o adaptare unică pe care alți copii o pot învăța în câteva săptămâni."În mod normal, atunci când suntem sub apă, totul este atât de neclar încât ochiul nici nu încearcă măcar să se acomodeze. Dar copiii moken se pot adapta acestor condiții, ei își pot micșora pupilele și își pot schimba forma cristalinelor. Focile și delfinii au o adaptare similară", afirmă cercetatorul în domeniul vederii, Anna Gislen, de la Universitatea din Lund, Suedia.Gislen a lucrat cu mokenii timp de aproape două decenii pentru a înțelege mai bine această capacitate incredibilă, care aparent o posedă numai copiii. În termen de o lună le-a reușit să învețe un grup de copii europeni să vedă în mediul subacvatic cu aceeași claritate."A fost diferit pentru fiecare copil în parte, dar la un moment dat vederea lor s-a îmbunătățit. I-am întrebat dacă au făcut ceva diferit și mi-au răspuns: Nu, doar că vedea mai bine acum”, a relatat Gislen.
Cercetătoarea a studiat, prima dată, copiii moken în anul 1999, când i-a urmărit cum aceștia înoată în ocean, colectând scoici și castraveți de mare cu ochii larg deschiși.În 2003, ea a publicat un studiu, comparând 17 copii moken (10 fete și 7 băieți, cu vârste cuprinse între 7 și 13 ani), cu 18 copii din Europa (14 fete și 4 băieți, cu vârste cuprinse între 7 și 13 ani) .
