O femeie din Carolina de Nord, SUA, și-a îndeplinit o dorință extrem de bizară: să fie oarbă. Pentru asta, americanca și-a turnat în ochi soluție pentru desfundarea țevilor.
Jewel Shuping are 30 de ani, iar până nu demult vedea perfect. Femeia suferă însă de o boală bizară - BIID / Body Integrity Identity Disorder -, care îi determină pe cei afectați să își dorească să aibă o dizabilitate. În cazul lui Jewel, orbirea.
Ceea ce pentru oricine ar părea un coșmar, pentru ea a fost un vis împlinit, scrie NY Post.
"Simt cu adevărat că așa ar fi trebuit să mă nasc, că ar fi trebuit să fiu oarbă din naștere", a povestit femeia.
O perioadă a pretins că este nevăzătoare, apoi a încercat diverse metode pentru a-și pierde vederea. În cele din urmă, și-a turnat în ochi câteva picături de soluție pentru desfundarea țevilor.
"M-a durut, recunosc. Ochii parcă îmi ieșeau din orbite, iar câteva picături de soluție mi-au curs pe obraji și mi-au provocat mici arsuri", a mărturisit ea. "Dar nu mă puteam gândi decât că voi fi oarbă, iar totul va fi bine", a adăugat Jewel.
Dr. Michael First, profesor la Universitatea din Columbia, a precizat că, oricât de ciudat ar părea, boala de care suferă femeia este cât se poate reală.
"Acești oameni sunt conștienți că unele dintre sentimentele lor sunt neobișnuite (...). Dar nu le pot explica", a subliniat specialistul.