Mariah Carey a fost spitalizată, miercuri, într-o clinică din New York, din cauza unei forme severe de gripă, informează contactmusic.com.
Din cauza gripei, celebra artistă americană a suferit un episod sever de deshidratare și a fost transportată cu o ambulanță la un spital din New York, scrie Mediafax.ro.
Mariah Carey, în vârstă de 45 de ani, a participat, marți seară, în cartierul newyorkez Soho, la lansarea Pier 1 Christmas Pop Up Storybook, o librărie temporară, deschisă doar pe perioada sărbătorilor de iarnă. Deși începuse să resimtă efectele gripei pe care o contractase cu zi înainte, artista "a fost o profesionistă desăvârșită", potrivit presei americane, și s-a achitat de obligațiile sale contractuale. Însă, în dimineața următoare, potrivit TMZ.com, Mariah Carey a devenit atât de deshidratată, încât asistenta ei a telefonat la numărul de urgențe și a solicitat o ambulanță.
"S-a îmbolnăvit cu o zi înainte, dar a participat la evenimentul din seara trecută și s-a achitat cât a putut de bine de obligații", a declarat pentru revista People agentul de presă al artistei.
Purtătorul de cuvânt al cântăreței a declarat, miercuri după-amiază, că vedeta se simte bine și se află în convalescență: "Se recuperează bine. Va cânta, așa cum era programat, în acest weekend, la Beacon Theatre. Mulțumește tuturor fanilor pentru sprijin și urările de bine". Artista urmează să fie externată în cursul serii de joi.