O fetiță din Statele Unite ale Americii a devenit o adevărată "eroină", după ce și-a salvat bunica oarbă dintr-un incendiu.
Cloe Woods și bunica erau acasă când cuptorul de la aragaz a luat foc. Imediat, bucătăria a fost cuprinsă de flăcări și fum, declanșând alarma de incendiu.
Fetița nu s-a speriat însă, ci a făcut ceea ce a învățase cu câteva luni în urmă, când, alături de grupa de la grădiniță și educatoare, vizitase o secție de Pompieri. Așadar, Cloe a sărit imediat din pat și a mers în dormitorul unde se afla bunica ei, nevăzătoare, relatează 4WWL.
"I-a spus mamei mele să pună mâna pe umărul ei, pentru că trebuie să iasă din casă", a povestit mama copilei.
Când a ajuns în curte, fetița s-a asigurat că și câinele bunicii a ieșit în siguranță, apoi a mers și a bătut la ușa mai multor vecini, cerând apă.
"A alergat și le-a spus vecinilor ce se întâmplă și i-a rugat să sune la numărul de urgență", a adăugat femeia.
Imediat, la fața locului a sosit o echipă de Pompieri, iar focul a fost stins înainte ca cineva să fie rănit.
"I-a salvat viața bunicii, dar și viața ei", a declarat impresionat șeful Pompierilor.