Ți-ai pus în gând să îți cumperi un obiect pe care ți-l dorești musai, să pleci în vacanță într-o țară străină, sau pur și simplu trebuie să scapi de o datorie (sau de un împrumut la bancă), acest ritual te poate ajuta dacă îl practici timp de 9 săptămâni consecutiv, două zile pe săptămână.
Lunea și joia rezervă-ți câteva minute de liniște, într-o cameră izolată, decuplează telefonul și asigură-te că nimic nu te va deranja pe tot parcursul ritualului. Între orele 14.15-16.15 sau la miezul nopții, fluxul energiei banilor și al prosperității este cel mai puternic, deci, dacă este posibil, respectă acest interval.
Trei zile înaintea ritualului abține-te să dormi în timpul zilei.
Pregătește camera stropind-o cu puțină apă sfințită (aghiasmă) și arde câteva bobițe de tămâie sau bețișoare parfumate. Așezată în genunchi cu fața spre est, aprinde 7 lumânări de culoare verde și pune-le în jurul tău, apoi rostește "Tatăl nostru“ în fața unei icoane (cea a Sfintei Parascheva ar fi foarte potrivită).
După care spune următoarea formulă cu ochii închiși : "Doamne, Dumnezeul meu, fii alături de mine și ajută-mă să ies din impasul financiar în care am intrat.
Doamne, Dumnezeul meu, chem asupra mea binecuvântarea Ta și te rog ajută-mă ca norocul să mi se schimbe, să se ridice greutatea care mă apasă, iar norocul să se întoarcă din nou la mine“.
Este necesar să ai în minte suma exactă de care ai nevoie și să o vizualizezi cât mai clar. Dacă de exemplu ai nevoie de 2000 de lei, vei vizualiza ținând în mână un teanc de bancnote pe care le numeri una câte una de mai multe ori.
În final, incantează cu voce tare mantra AUM care va activa și mai puternic legătura cu Divinitatea. Ultimul pas – citește psalmii 47, 32, 57 și 110 din Biblie. Ritualul are efect maxim în zilele când luna se află în Berbec, Rac, Leu, Vărsător și Pești.
Sursa: eva.ro