4 aprilie - Sărbătoare importantă - Pomenirea morților

Ortodoxe
Sf. Cuv. Iosif Imnograful, Gheorghe din Maleon şi Zosima (Pomenirea morţilor)

Greco-catolice
Sf. m. Teodul şi Agatopod; Sf. cuv. Gheorghe şi Iosif Imnograful. Pomenirea morţilor

Romano-catolice
Sf. Isidor, ep. înv.


Sfântul Cuvios Iosif Imnograful este pomenit în calendarul creştin ortodox la 4 aprilie.

Sfântul Iosif s-a născut în Sicilia, din părinţi drept-credincioşi şi îmbunătăţiţi, Plotin şi Agatia, care l-au crescut cu mare grijă, dându-i fiului lor o bună educaţie.

De mic era blând şi smerit, înstrăinîndu-se de jocurile copilăreşti, iubea postirea şi înfrânarea; că nu căuta bucate dulci, hrănindu-se numai cu pâine şi cu apă odată pe zi.

După ocuparea Siciliei de către saracini, tânărul Iosif a ajuns la Tesalonic unde a intrat ca monah într-o mănăstire din Macedonia; ducând o viaţă de mare asprime a ajuns bărbat desăvârşit şi monah iscusit.

Ca monah a trecut prin tot felul de nevoinţe, patul său era pământul acoperit cu o piele, îmbrăcăminte avea o vechitură, postirea îi era aspră, hrana fiind o bucată mică de pâine şi apă cu măsură. Priveghea toată noaptea şi lucra mereu. Era între fraţi ca un înger al lui Dumnezeu, strălucind prin viaţa sa sfântă.

A avut fericirea de a vieţui, în această mănăstire, împreună cu Sfântul Grigorie Decapolitul, care l-a primit ca ucenic al său.

În urma morţii Sfântului Grigore, Sfântul Cuvios Iosif s-a retras în afara cetăţii. Acolo sălăşluindu-se, a zidit o biserică în numele Sfântului Ierarh Nicolae şi a adus acolo moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul şi ale ucenicului acestuia, Ioan.

A întemeiat în cele din urmă în acel loc o mănăstire, prin venirea multor fraţi, unde totdeauna se afla mulţime de oameni duhovniceşti şi mireni, venită să-i asculte învăţăturile cele însuflate de Dumnezeu; pentru că darul Sfântului Duh izvora ca un râu din gura lui.

Tot aici a început să scrie cântări bisericeşti şi pesne de canoane, împodobind praznicele multor sfinţi. Dar mai ales pe Maica Domnului a cinstit-o cu multe canoane, asemenea şi pe Sfântul Ierarh Nicolae, şi a umplut Sfânta Biserică de cântările lui atât de frumoase.

Ultima persecuţie a iconodulilor (cinstitori de icoane) din timpul împăratului iconoclast Teofil (829-842) i-a provocat Sfântului Iosif grele suferinţe. Pentru îndrăzneala mărturisirii în cinstea Sfintelor icoane, a fost surghiunit în Cherson, de unde nu a putut să se întoarcă, decât după moartea împăratului (842), la chemarea Sfintei Împărătese Teodora, care, încetând prigoana, a reaşezat credinţa ortodoxă în toate drepturile ei.