Ungaria anunță măsuri de urgență la centrala nucleară de la Paks, unde nivelul extrem de scăzut al Dunării pune presiune pe sistemul energetic. Guvernul a aprobat un decret special pentru construirea imediată a unui prag submersibil pe fundul fluviului și pregătește scufundarea a două barje de 80 de metri, pentru a crește nivelul apei necesar răcirii centralei. Premierul Péter Magyar a anunțat în această seară că lucrările au început deja.
Ordonanța de urgență a fost adoptată. Prima barjă care urmează să fie scufundată a ajuns la Paks, iar remorcherul se îndreaptă spre Mohács pentru a doua. Personalul militar de pregătire a sosit. Pregătirea pragului de fund este în desfășurare. Achiziția pietrei a început, a transmis șeful guvernului de la Budapesta.
Ordonanța de urgență a fost adoptată. Prima barjă care urmează să fie scufundată a ajuns la Paks, iar remorcherul se îndreaptă spre Mohács pentru a doua. Personalul militar de pregătire a sosit. Pregătirea pragului de fund este în desfășurare. Achiziția pietrei a început, a scris Magyar.
Potrivit autorităților, aproximativ 150.000 de metri cubi de piatră vor fi folosiți pentru ridicarea pragului submersibil. Prima barjă a ajuns deja la Paks, iar a doua este tractată spre Mohács. Echipele tehnice ale armatei au sosit în zonă, iar Ministerul Apărării a mobilizat 100 de militari pentru sprijinul operațiunilor.
Ingineri, specialiști în hidrologie și experți energetici coordonează intervenția, iar guvernul a ordonat muncă non-stop, 24 de ore din 24, pentru stabilizarea nivelului Dunării. Fenomenul este considerat critic, având în vedere rolul esențial al apei în sistemul de răcire al centralei nucleare.