Se putea evita această dublă crimă? Evident. De ce nu s-a întâmplat? Pe scurt și în mare, pentru că polițștii nu l-au luat în serios pe barbatul care îi luase ostatici pe cei doi muncitori din fostul său apartament.
Lipsa unui precedent asemănător, angoasa psihică extrem de greu de descifrat deocamdată din punct de vedere sociologic instalată de pandemie în ultimul an, sentimentul comun că trăim în țara unde nimic nu este dus la bun sfârșit plus alți câțiva factori asupra cărora vom reveni au condus la relaxarea tuturor celor 27 de polițiști, care au fost martori aproape involuntari la scena crimelor, care relaxare a condus apoi la sfârșitul tragic și absurd pe care l-am văzut cu toții.
Evident, o anchetă internă a poliției în acest caz ne va lămuri mai mult despre ce s-a întâmplat în acel apartament, în fapt, și cum au intervenit sau nu cei aproape 30 de agenți aflați la fața locului încă de la ora 12. După cinci ore are loc tragedia. Din declarațiile martorilor și din înregistrările apărute până acum în spațiul public se vede cum polițiștii au stat relaxați în jurul blocului până în ultimul moment când brusc s-au trezit în fața faptului împlinit – crima avusese loc.
Din fragmentele înregistrărilor audio de unde se aude cât de cât încercarea de dialog dintre bărbatul care îi luase ostatici pe cei doi muncitori și așa-zisul negociator al poliției îți dai seama de cât de mult nu l-a luat în serios polițistul pe agresor. Un negociator ar trebui să plece întotdeauna de la premisa că în cazul în desfășurare se poate întâmpla în orice moment tot ce este mai rău și să acționeze în consecință. Exact ce nu s-a întâmplat în județul Bacău.
Convins că e doar un bătrân supărat că și-a pierdut apartamentul în care a stat, "negociatorul" și-o fi spus că doar nu o fi nebun omul să bage cu adevărat cuțitul în cei doi sărmani fără vină în povestea bărbatului. Sunt înclinat să cred că polițistul nu a luat nicio secundă în serios cererea bărbatului de a primi 300.000 de euro drept despăgubiri din partea statului pentru nedreptatea pe care omul era și probabil este convins că a suferit-o.
Și așa s-au trezit polițiștii noștri bine plătiți și repede ieșitori la pensie că nu sunt nici măcar martori direcți la crima din apartament, ci intervin când e prea târziu iar criminalul s-a ținut de cuvânt și a băgat cuțitul în cei doi nefericiți.
E un final pe care sunt convins că toți cei prezenți acolo își doresc să-l uite cât mai rapid. Și din care noi suntem obligați să învățăm măcar lecțiile elementare. Cum ar fi în primul rând că poliția trebuie să demonstreze că își merită banii buni cu care e plătită și pensia mai mult decât generoasă și devreme luată în viață.
Trebuie să înțelegem că dacă se mai vorbește mult despre reformă fără să se schimbe nimic, dacă și după aceste tragedii din spitale sau de pe stradă rămâne totul la fel ca până acum, ba se schimbă totul în și mai rău, înseamnă că astfel de tragedii ne vor lovi tot mai des până când, într-un final, la fel ca la Onești, ne vom trezi iar că ne bulucim toți cu reforma pe scări.
Să sperăm că asta e acum starea de spirit a celor aflați la guvernare când își dau seama că dacă nu schimbă nimic în felul în care conduc și își asumă puterea s-ar putea ca nemulțumirile din societate să nu mai fie exprimate de câteva sute sau mii de protestatari, ci furia să fie de ordinul sutelor de mii de motive de revoltă. Iar atunci, ghinion!, nu o să mai fie timp nici pentru reformă.
