Am ajuns din nou în punctul în care, dacă eu n-aș exista, o parte dintre voi n-ar avea pe cine să înjure. Pac! Au trecut șase luni și iarăși sunt „trădătoarea de serviciu”. De ce? Pentru că am îndrăznit să nu joc după partitura voastră de pe Facebook și TikTok și să vă spun un adevăr inconfortabil: eu cred că acest guvern – guvernul Veștea, care era de la PNL, ca să fie clar – ar fi trebuit să treacă. Nu pentru PNL, nu pentru Veștea, ci pentru România și, oricât ar părea de bizar, chiar pentru voi.
N-au trecut nici 24 de ore de la „marea victorie” (cu ghilimelele de rigoare) de la moțiunea de cenzură, și ceea ce s-a întâmplat la consultările de la Palatul Cotroceni începe deja să-mi dea dreptate.
Iluzia succesului și aplauzele otrăvite ale globaliștilor
Este extrem de convenabil să fii „rege pentru o seară”, să te bați cu pumnul în piept și să fii aplaudat tocmai de cei care până mai ieri te numeau în toate felurile: nazist, legionar, needucat sau pleava societății. Nu vă pune deloc pe gânduri faptul că toată gașca userist-hastagistă și rețeaua uriașă de influență din spatele lui Nicușor Dan aplaudă astăzi decizia AUR și a lui George Simion? O fac pentru că le servește propriilor interese.
În războiul surd dintre Ilie Bolojan și Nicușor Dan, cel care iese întărit din această poveste este Bolojan. Da, acel Ilie Bolojan care era președinte interimar când Călin Georgescu a fost interzis la candidatură și când i s-au fabricat dosare. Astăzi, prin căderea guvernului, s-a eliberat un loc pe culoarul puterii, iar voi sunteți dispuși să aplaudați o eventuală suspendare a lui Nicușor Dan orchestrată cu semnături de la USR și Bolojan – exact cei împotriva cărora luptați de atâta timp, cei care v-au lăsat fără pensii mărite, fără salarii, fără ajutoare pentru mămici și care v-au mărit taxele și impozitele. V-ați trezit mai bine în dimineața asta? S-a schimbat ceva în mod real în viețile voastre? Câți dintre voi sunteți dispuși să mai stați încă trei ani cu această conducere?
O oportunitate uriașă, ratată din trufie
Îl susțin pe George Simion de ani de zile; cred că am fost prima care l-a invitat la o emisiune serioasă, în 2020, acordându-i un spațiu de trei ore la Realitatea, când mulți îl vedeau doar ca pe un șef de galerie. Mi-am asumat amenzi, amenințări și controale ANAF pe capul nostru, alături de colegii mei care mi-au stat în spate necondiționat. Îl voi susține în continuare. Însă faptul că am o opinie diferită și consider că acest guvern nu trebuia trântit nu vă dă dreptul să mă faceți trădătoare și nici nu mă scoate din rândul suveraniștilor. Spre deosebire de mulți care dau lecții în spatele tastaturii pe Facebook și TikTok, eu chiar am făcut lucruri, mi-am expus familia și mi-am riscat cariera la alegerile locale.
AUR a avut o oportunitate uriașă să pună piciorul în prag, să le pună „sula în coaste” celor de la putere, și a ratat-o. Ieri nu se putea face guvern fără AUR; astăzi se poate. Scenariul s-a schimbat radical în mai puțin de 24 de ore: se prefigurează deja două variante, fie un guvern interimar PSD, fie un guvern minoritar format din aceeași coaliție PNL-UDMR-USR. AUR a fost complet izolat și nu mai intră în niciun calcul.
Venirea în fața publicului cu lozinci trufașe de genul „noi nu votăm decât un guvern AUR cu premier AUR” este o utopie în matematica parlamentară actuală, când ai închis orice canal de negociere după ce ai făcut ieri. La fel cum este o minciună gogonată povestea cu alegerile anticipate. Nicușor Dan le-a spus-o verde în față astăzi la negocieri: nu vor fi alegeri anticipate. Oricine vă promite asta vă minte, pentru că fără el nu se poate ajunge acolo, punct. Cum să-l suspendăm când AUR are doar 90 de voturi și e nevoie de 155 de semnături și 233 de voturi? Cum să ajungem în turul doi când avem aceleași instituții și aceleași partide la putere?
Smerenia din spatele ecranului
L-ați ascultat cu adevărat pe domnul Călin Georgescu când v-a vorbit astăzi despre smerenie? Am făcut un test și i-am postat mesajul, doar ca să constat că marea majoritate n-ați înțeles nimic sau ați înțeles doar ce ați vrut voi. Dacă ați fi înțeles mesajele lui, nu de acum, ci de multă vreme, ați fi fost în stradă, nu pe rețelele sociale căutând trădători virtuali și arătând cu degetul.
Unora le este frică, alții s-au obișnuit cu răul și așteaptă ca problemele să fie rezolvate de Alexandreascu, de Simion sau de Georgescu. Însă domnul Georgescu are nevoie de voi în mod real, nu pe TikTok și pe Facebook. Toată munca uriașă depusă până acum – a voastră, a mea, a invitaților și a celor de la AUR care au bătut țara în lung și în lat – riscă să se disipeze. Prin înțelegerea de la moțiunea de cenzură trecută, AUR a reușit să mai facă unele reparații în Parlament alături de celelalte partide. Acum, rămas izolat în opoziție, nu cred că va mai reuși acest lucru.
Puteți să vărsați în continuare mizerii, abjecții și lături la adresa mea. Am trecut prin prea multe în acești ani ca să mă mai deranjeze. Însă reacțiile voastre agresive nu vorbesc despre comportamentul meu, ci despre propria voastră lipsă de credință. Eu voi rămâne pe același drum, cu aceleași principii, spunând adevărul direct – și cel care vă place, și cel care vă doare. Nu vă place? Nu vă uitați. E simplu. De acum înainte voi fi din ce în ce mai categorică.