Timp Liber· 2 min citire

Calea Victoriei, închisă traficului în weekend pentru „Străzi Deschise – București, Promenadă Urbană"

Străzi deschise - București

Străzi deschise - București

Publicat23 iun. 2026, 09:17
Actualizat23 iun. 2026, 09:18

Calea Victoriei va fi restricționată circulației rutiere sâmbătă și duminică, în intervalul orar 09:00 – 22:00, pentru desfășurarea proiectului „Străzi Deschise – București, Promenadă Urbană".

Restricțiile vizează segmentul cuprins între Bulevardul Dacia și Splaiul Independenței și se aplică atât autovehiculelor, cât și bicicletelor și trotinetelor, potrivit Brigăzii Rutiere.

Traficul în intersecții nu va fi afectat, iar traversul pe Calea Victoriei va fi permis la intersecțiile cu Bd. Dacia, străzile C.A. Rosetti, Știrbei Vodă, Ion Câmpineanu și Bd. Regina Elisabeta. Riveranii și clienții unităților economice din zonă vor putea accesa destinațiile, conform indicatoarelor montate temporar.

Ce se întâmplă pe Calea Victoriei în weekend

Pe durata evenimentului, strada se transformă într-un spațiu cultural deschis publicului, cu mini concerte stradale, spectacole de teatru și dans, ateliere pentru copii, statui vivante și studiouri foto.

Rute alternative recomandate

Șoferii sunt sfătuiți să folosească: Piața Victoriei – Bd. Lascăr Catargiu – Bd. Magheru – Bd. Nicolae Bălcescu – Piața Unirii – Splaiul Independenței sau Piața Victoriei – Str. Buzești – Str. Berzei.

Și cicliștii au programul lor

Tot în acest weekend, cursa „MTB 4 Eșarfe" va aduna participanții începând cu ora 08:00 în parcarea din fața Clubului de Echitație Felix Țopescu. Maratonul de ciclism cross country se va desfășura între orele 11:00 și 15:00, pe traseul Aleea Privighetorilor – Str. Vadul Moldovei – aleile din Pădurea Băneasa, premierea și defluirea participanților având loc între 15:00 și 17:00.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Timp Liber