Guvernul a aprobat vineri un sprijin financiar de urgență pentru fermierii ale căror culturi de porumb și floarea-soarelui au fost afectate de seceta pedologică din 2025. Ajutorul ajunge la 333 de lei pe hectar pentru suprafețele afectate în proporție de 100%, iar plățile vor fi efectuate prin programul APIA până la finalul lunii decembrie.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR)a transmis că măsura este adoptată în baza Regulamentului (UE) 2026/1698 al Comisiei din 10 iulie 2026, care stabilește sprijinul financiar de urgență pentru sectoarele agricole afectate de fenomene climatice nefavorabile și dezastre naturale în mai multe state membre, inclusiv România.
De unde vin banii
Potrivit sursei citate, resursele financiare totale necesare implementării acestei scheme de sprijin se ridică la 155.361.520 lei, fondurile fiind asigurate din două surse.
50% din sumă este reprezentată de o finanțare europeană nerambursabilă în valoare de 77.680.760 lei (echivalentul a 14.800.000 euro) prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).
Cealaltă jumătate din bani - 77.680.760 lei - sunt alocați prin bugetul MADR pe anul 2026.
„Venim în sprijinul cultivatorilor de porumb și floarea-soarelui, culturi care au fost grav afectate anul trecut de seceta pedologică. Sprijinul financiar pentru suprafețele care au fost afectate în proporție de 100% în 2025 este de până la 333 de lei/hectar, echivalentul a 63 de euro, și se reduce treptat în funcție de gradul de afectare.
Deși această sumă este sub cea solicitată inițial de Ministerul Agriculturii, ea reprezintă totuși o dublare, din bugetul de stat, a ajutorului de urgență acordat de Uniunea Europeană, iar prin adoptarea hotărârii de Guvern de astăzi asigurăm efectuarea plăților cel târziu până la sfârșitul anului”, a declarat vicepremierul Tánczos Barna, ministrul interimar al agriculturii și dezvoltării rurale.
Cine primește banii și în ce condiții
Reprezentanții MADR spun că fondurile se acordă pentru suprafețele agricole care au fost afectate de seceta pedologică în procente cuprinse între minimum 30% și maximum 100% inclusiv, atestate prin procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor.
Schema se aplică pe întregul teritoriu al țării, pe baza unor criterii obiective și nediscriminatorii.