ANOSR arată că reducerile de la transport și tăierea burselor pun presiune directă pe traiul studenților, mulți dintre ei depinzând de aceste beneficii pentru a-și continua studiile. Organizația avertizează asupra faptului că, în acest context provocator, austeritatea în educație poate duce la un val și mai mare de abandon universitar, fenomen care oricum depășește 40%.
„Lucrurile nu s-au schimbat cu nimic”
Reamintim că pe 26 iunie au avut loc proteste ale studenților la București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Suceava, Baia Mare, Alba Iulia și Galați. Pe 8 septembrie, ANOSR a ieșit din nou în stradă, alături de sindicatele din învățământ și de elevi.
„În ciuda tuturor demersurilor efectuate, utilizând inclusiv instrumente diplomatice, analize documentate şi presiune publică, lucrurile nu s-au schimbat cu nimic. Din acest motiv, ANOSR anunţă proteste masive ale studenţilor în toată ţara, odată cu începerea anului universitar”, transmite organizația.