În România, pacienții ajung în cabinetele medicilor stomatologi în special cu una dintre cele mai răspândite afecțiuni: ori având carie dentară, iar dintele trebuie tratat și salvat, ori suferă de afecțiuni ale gingiilor, în speță paradontoza, iar tratamentul este mult mai complex.
Experții susțin că, în România, conform statisticilor, sunt două motive pentru care dinții se distrug sau se pierd: caria dentară și parodontopatia.
Din nefericire, a doua este din ce în ce mai des întânită în rândul adulților și cea mai periculoasă. În special pentru că se ajunge la medic, de multe ori, în stadiu avansat de deterioare.
„Caria dentară este răspândită la peste jumătate din persoanele adulte, și, prin complicațiile ei inflamatorii sau infecțioase asupra nervului, conduce la distrugerea dintelui.
Parodontopatia, sau inflamația aparatului de susținere al dintelui, duce la mobilizarea și, mai tarziu, la pierderea dintelui, sau a mai multor dinți, întrucât aceștia își pierd suportul. Este prezentă din ce în ce mai mult și este foarte păcălitoare, pentru că nu se dezvoltă, de cele mai multe ori și carii, iar pacienții ajung târziu la dentist. De aceea este numită și boala dinților frumoși”, declară medicul stomatolog Oana Florea.
Parodontopatia apare, mai nou, și la tineri
“Există o formă foarte agresivă a parodontopatiei, ce apare la tineri - parodontopatia juvenilă. Aceasta are o cauză genetică și este puternic distructivă. Totuși, cauza locală este placa bacteriană (care conține peste 300 de specii de bacterii). Aceasta, neîndepărtată la timp, duce la umflarea gingiei și evoluează subgingival, spre rădăcina dintelui”, spune dr. Oana Florea.
sursa