Sprijin European pentru Monica Macovei şi Vasile Blaga
Sprijin European pentru Monica Macovei şi Vasile Blaga
În timp ce unii politiceni români se luptă ca să-i înlăture pe Monica Macovei şi pe Vasile Blaga de la guvernare, reprezentanţii Uniunii Europene se arată foarte mulţumiţi de activitatea celor doi miniştri.
Este şi cazul vicepreşedintelui Comisie europene Franco Frattini, care a lăudat rezultatele celor doi demnitari. Preşedintele Băsescu nu pare a fi, însă, la fel de optimist în ceea ce priveşte viitorul lui Macovei şi a lui Blaga în Guvernul României.
"Rolul Monicăi Macovei este unu crucial pentru reforma în justiţie. Premierul Călin Popescu Tăriceanu a făcut bine păstrând-o în funcţie. Am perfectă încredere în colegul şi prietenul meu, ministrul de Inetrne Vasile Blaga", a afirmat Franco Frattini.
Frattini susţine şi demersul ministrului Justiţiei ca atât codul penal cât şi cel de procedură penală să fie elaborate şi să intre în vigoare în acelaşi timp. Oficialul european a promis că, în iunie, va da şi un răspuns legat de raportul de ţară post-aderare şi că va face tot posibilul pentru ca rezultatul să fie unul pozitiv. Până atunci mai sunt însă probleme de rezolvat.
"Cred că Parlamentul trebuie să voteze legea ANI, nu doar pentru că este printre priorităţi ci pentru că este în interesul românilor. Moldova ar trebui să adere la ideea cu centrul de vize." a afirmat Franco Frattini.
Întrebat cum comentează acuzaţiile pe care fostul şef al DGA Marian Sîntion i le-a adus ministrului de interne, Franco Frattini a declarat că nu are cum să se pronunţe într-un caz în care nu are probe care să demonstreze că Vasile Blaga a intervenit în anchetele instituţiei. Ministerul de interne l-a asigurat că nu există astfel de probleme.
"Nu există nicio criză la DGA, nu sunt niciun fel de presiuni." A afirmat Vasile Blaga.
Citește și:
- 01:16 - Cernobîl: 40 de ani. Tăcere, panică și propagandă. Reacția României și a statelor comuniste în fața dezastrului nuclear
- 23:47 - Mitică Dragomir, dezvăluiri-șoc: Dîncu s-a întâlnit cu Ponta la un restaurant din Capitală. Au vrut să-i execute pe Olguța și Manda
- 23:34 - Jaqueline Cristian, eliminată de Sabalenka la Madrid Open. Sorana Cîrstea joacă duminică cu Coco Gauff
- 23:26 - Tânăr prins cu 173 km/h în localitate. Depășise limita legală de peste trei ori
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














