Administrația locală din Berlești, județul Gorj, este suspectată că a furnizat apă locuitorilor prin sistemul centralizat fără să dețină documentele necesare. Situația ar dura încă din 2017, potrivit verificărilor făcute de inspectorii de la Apele Române Jiu.
Reprezentanții instituției consideră cazul extrem de grav și anunță că vor sesiza organele de cercetare penală.
Situația ar dura de nouă ani
Neregulile au fost descoperite în urma unui control desfășurat pe raza comunei Berlești. Inspectorii susțin că administrația locală exploata și utiliza resursa de apă fără autorizația impusă de legislație.
„În urma unui control efectuat pe raza UAT Berlești, județul Gorj, inspectorii de la Apele Române Jiu au constatat o situație gravă în ceea ce privește exploatarea și utilizarea resursei de apă. Potrivit verificărilor efectuate în teren, unitatea administrativ-teritorială furniza apă în sistem centralizat către locuitori fără a deține actele de reglementare necesare din punct de vedere al gospodăririi apelor, situație care, conform constatărilor controlului, datează încă din anul 2017”, au transmis reprezentanții Administrației Naționale Apele Române.
Instituția amintește că resursele de apă pot fi exploatate numai cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. Autorizațiile stabilesc modul în care apa poate fi captată, distribuită și utilizată în siguranță.
Apele Române va depune plângere penală
În urma controlului, inspectorii au anunțat că vor formula o plângere penală pentru exploatarea resurselor de apă fără autorizație. Cercetările vor fi făcute de instituțiile competente.
„În cazul de față, pentru neconformitățile constatate, inspectorii de la Apele Române Jiu vor formula plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de exploatare a resurselor de apă fără autorizație de gospodărire a apelor, urmând ca organele competente să efectueze cercetările prevăzute de lege. Apa este o resursă strategică, iar exploatarea acesteia presupune responsabilitate și respectarea strictă a cadrului legal. Actele de reglementare nu reprezintă o simplă formalitate, ci stabilesc condițiile în care resursa poate fi captată și utilizată în siguranță și în conformitate cu legislația în vigoare”, a transmis instituția.
Administrația Bazinală de Apă Jiu a început și demersurile pentru stabilirea eventualului prejudiciu. Dacă acesta va fi confirmat, instituția va încerca să recupereze sumele aferente perioadei în care apa ar fi fost exploatată fără documentele necesare.