Cinci membri ai aceleiași familii, o femeie și patru bărbați, au fost reținuți într-un dosar de trafic de persoane și muncă forțată. Suspecții ar fi racolat oameni vulnerabili, fără locuință, fără educație sau cu datorii, pe care i-ar fi obligat să muncească fără plată, în condiții inumane.
Victimele ar fi fost deposedate de actele de identitate, amenințate și agresate pentru a nu cere ajutor. Acestea erau obligate să lucreze de dimineața până seara în construcții, să îngrijească animale, să taie lemne și să cosească. Anchetatorii susțin că membrii grupării ar fi discutat inclusiv despre „vânzarea” victimelor pentru sume cuprinse între 2.000 și 3.000 de euro.
Oamenii vulnerabili ar fi fost atrași prin promisiuni false
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Covasna și procurorii DIICOT au efectuat șase percheziții la locuințele celor cinci suspecți. Faptele cercetate s-ar fi petrecut din martie 2025 până la jumătatea lunii august 2026, atât în județul Covasna, cât și în Germania. Persoanele vulnerabile ar fi fost mai întâi induse în eroare, apoi transportate și adăpostite în comunele Brateș și Zăbala, precum și în orașul Covasna. Ulterior, acestea ar fi fost constrânse să muncească în folosul familiei.
„Din actele de urmărire penală efectuate a reieșit că, începând cu luna martie a anului 2025 și până la mijlocul lunii august 2026, persoanele în cauză, în timp ce s-ar fi aflat în județul Covasna și pe teritoriul Germaniei, ar fi constituit un grup infracțional organizat în scopul obținerii de beneficii materiale din exploatarea prin muncă forțată a mai multor victime. Astfel, prin inducere în eroare, iar ulterior prin constrângere, persoanele în cauză ar fi identificat și racolat persoane vătămate vulnerabile, pe care ulterior le-ar fi transportat și adăpostit în comunele Brateș și Zăbala, dar și în orașul Covasna, unde le-ar fi exploatat prin supunerea la executarea de muncă și servicii”, precizează anchetatorii.
Femeia ar fi fost liderul grupării
Potrivit polițiștilor, femeia reținută ar fi condus gruparea și ar fi coordonat activitatea celorlalți membri. Aceasta ar fi supravegheat victimele, le-ar fi transmis ce activități trebuie să desfășoare și ar fi stabilit locurile în care urmau să fie exploatate.
Ceilalți membri ai familiei ar fi avut rolul de a găsi și recruta persoane aflate în situații dificile. Unele victime nu aveau o locuință, iar altele aveau datorii care ar fi fost achitate de suspecți. Ulterior, banii respectivi erau transformați într-o presupusă datorie pe care victimele trebuiau să o plătească prin muncă.
„Membrii grupului infracțional organizat ar fi avut atribuții în a identifica și recruta persoane vulnerabile, care fie nu ar fi avut o locuință, fie ar fi avut diferite datorii, pe care cercetații le-ar fi achitat, după care, în contul presupusei datorii pe care victimele le-ar fi avut, ar fi fost transportate la domiciliile lor, unde ar fi fost supuse la muncă pe o perioadă nedeterminată, fără a fi plătite. Cei în cauză s-ar fi orientat către persoane provenind din medii sociale defavorizate, în special lipsite de educație și adăpost, care, din cauza statutului economico-social precar, s-ar fi aflat într-o stare de vulnerabilitate”, arată IPJ Covasna.
Victimele ar fi fost amenințate și deposedate de acte
După ce erau aduse la locuințele familiei, victimele ar fi rămas fără documentele de identitate și fără surse proprii de bani. Anchetatorii susțin că acestea erau amenințate și agresate fizic pentru a nu încerca să plece sau să ceară ajutorul autorităților. Femeia cercetată este acuzată și de acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. Aceasta ar fi luat cardul bancar al uneia dintre victime și l-ar fi folosit pentru cumpărături.
„Pentru ca persoanele vătămate să nu apeleze la autorități, membrii grupului ar fi apelat la agresiuni fizice și amenințări. Totodată, membrii grupului ar fi lipsit persoanele vătămate de orice posibilă sursă de finanțare. În cazul uneia dintre victime, ar fi recurs la deposedarea acesteia de cardul bancar, pe care ar fi primit pensia în fiecare lună, femeia cercetată utilizând instrumentul de plată pentru a face diferite cumpărături, iar, în momentul în care persoana vătămată ar fi reușit să scape din starea de exploatare, și-ar fi transferat fondurile în contul personal”, afirmă polițiștii.
Victimele ar fi fost ținute în spații fără utilități și condiții minime de igienă. Acestea nu s-ar fi putut deplasa în alte locuri și erau obligate să lucreze aproape întreaga zi. În funcție de pregătirea fiecăreia, persoanele exploatate ar fi executat lucrări în construcții, ar fi hrănit și îngrijit animalele, ar fi tăiat lemne sau ar fi cosit. Programul începea în jurul orei 6:00 și se încheia între orele 20:00 și 22:00. Victimele ar fi fost adăpostite în „spații improprii, fără utilități și condiții de igienă, fără posibilitatea de a se deplasa în alte locuri”, fiind obligate să muncească de dimineața până seara.
Anchetatorii mai susțin că membrii grupării și-ar fi manifestat intenția de a „vinde” persoanele exploatate în schimbul unor sume cuprinse între 2.000 și 3.000 de euro. Victimele ar fi fost tratate „ca având o valoare economică proprie”.
Patru autoturisme de lux au fost indisponibilizate
În timpul celor șase percheziții, anchetatorii au descoperit și ridicat mai multe înscrisuri și alte mijloace de probă. Totodată, au fost indisponibilizate patru autoturisme de lux. Cei cinci suspecți au fost reținuți pe 17 august 2026. Procurorii DIICOT Covasna au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Covasna și au cerut arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile. La acțiune au participat polițiști din cadrul structurilor pentru arme, explozivi și substanțe periculoase, criminalistică și acțiuni speciale, precum și polițiști rurali și jandarmi din județul Covasna.