Revoltă masivă a românilor din cauza legii salarizării. Se pregătesc proteste uriașe din cauza „măsurilor aberante” ale guvernanților

Angajați CFR
Tensiunile cresc în rândul angajaților din sectorul feroviar, în contextul noii legi a salarizării și al nemulțumirilor legate de finanțare. Sindicaliștii avertizează că urmează noi proteste, pe fondul riscului ca unele venituri să rămână înghețate.
Rodrigo Maxim, lider sindical la CFR Călători, susține că problemele sunt mai vechi și țin în principal de modul în care a fost finanțat sistemul feroviar în ultimii ani.
Acuzații privind subfinanțarea sistemului feroviar
„Noi am protestat și vom protesta în continuare împotriva distrugerii sistemului feroviar. Am protestat în fața sediului Guvernului României pentru a le spune că în toate țările europene banii care vin prin Ministerul Transporturilor, peste 50% vin în transportul feroviar și în transportul rutier sub 50%, în timp ce la noi în România, după Revoluție și până în prezent, sub 10% au venit în transportul feroviar și peste 90% în transportul rutier”, a declarat Maxim în exclusivitate pentru Realitatea PLUS.
Liderul sindical spune că această diferență explică problemele din sistem și atrage atenția că situația continuă și în prezent.
„Observăm că și acum în anul 2026, infrastructura feroviară este subfinanțată în continuare și CFR Călători subcompensată cu 358 de milioane de lei.”
Sindicaliștii susțin că măsurile adoptate ar putea duce la reorganizări și la presiuni asupra angajaților.
„Urmează și altele, dar aceea era Ziua Securității în Muncă, pentru a explica guvernanților că prin măsurile acestea aberante pe care le iau, nu fac altceva decât să determine CFR Călători să desființeze puncte de lucru, de tracțiune, de comercial, de vagoane și să mute oamenii dintr-un loc în altul, să facă navetă... Pentru privați, să meargă ceferiștii să-și cumpere abonamente la privat.”
Salarii înghețate și acuzații la adresa Guvernului
Rodrigo Maxim afirmă că, în cazul angajaților din sistemul feroviar, salariile sunt deja înghețate de mai mulți ani.
„La ceferiști au rămas înghețate deja, fiindcă au Legea 195/2020 privind Statutul Personalului Feroviar care s-a pus în aplicare la sfârșitul anului 2023, pentru o lună, pentru că pe urmă au venit cu Ordonanța Trenuleț care a înghețat salarizarea și pe anul 2024, și pe 2025, și pe 2026. Mai mult de atât, deci au distrus salarizarea, au distrus și pensionarea, au mutat în Legea 360/2023 articolele de pensionare și nu se respectă nici articolul 28, alin. 1, lit. L din Legea 360/2023. Deci Guvernul nu respectă nici măcar legislația în vigoare.”
În acest context, sindicaliștii spun că vor continua protestele și cer măsuri clare pentru finanțarea și stabilizarea sistemului feroviar.
Citește și:
- 12:48 - Report uriaș la Loto 6/49 și Noroc înainte de extragerile de duminică. Câți bani poți câștiga
- 12:12 - Poliția Română, razie în toată România: peste 130 de șoferi prinși băuți la volan și 10 drogați
- 09:10 - Accident grav în Câmpulung: un bărbat a murit după ce a intrat cu mașina într-un stâlp
- 09:03 - Paradoxul de la șantierul Damen Mangalia: deși este în faliment, trebuie să construiască nave de 1 miliard de euro pentru MApN
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














