Actual· 1 min citire

Prima reacție a Ministrului Justiției la greva judecătorilor din țară: ”Nu trebuie să funcționăm în logica unui război între puteri ale statului”

Prima reacție a Ministrului Justiției la greva judecătorilor din țară:

Prima reacție a Ministrului Justiției la greva judecătorilor din țară:

Publicat26 aug. 2025, 16:26
SursăRealitatea PLUS

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat marți, după ce Adunarea Generală a Judecătorilor Curții de Apel București a anunțat că suspendă soluționarea cauzelor începând din 27 august, din cauza poriectului privind pensionarea magistraților, că în momentul de față, important este ca orice formă de protest să fie una în limitele legii și fără a afecta interesele cetățenilor.

”Nu ne găsim în ipoteza unui conflict de natură constituțională, dar, este foarte adevărat că există o divergență în ceea ce privește punctul de vedere pe care guvernul l-a exprimat și l-a materializat într-un proiect de lege, în limitele competențelor sale și respectiv punctul de vedere al magistraturii”, a spus ministrul Justiției, la un post de televiziune, potrivit sursei. 

Radu Marinescu a precizat că, ”atâta timp cât aceste proteste respectă legea și reflectă o nemulțumire a unei categorii profesionale, ele evident că pot să existe într-o societate democratică în care unanimitatea nu prea există niciodată”.

”Important pentru mine, ca ministru a justiției, este să accentuez faptul că cetățeanul trebuie să fie respectat, că justiția trebuie să funcționeze ca serviciu public, că atingerea adusă drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor este de neacceptat și că nu trebuie să funcționăm în logica unui război între categorii profesionale, între puteri ale statului, ci din punctul meu de vedere, în logica unei cooperări loiale. Simplu spus, guvernul merge înainte, pentru a-și aplica programul de guvernare. (…)  În momentul de față, important este ca orice formă de protest să fie una în limitele legii și fără a afecta interesele cetățenilor”, a mai spus social-democratul.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News