Poliția a descins în mai multe localități din județul Constanța la persoane suspectate că au racolat cetățeni cu venituri modeste și le-au furnizat acte falsificate, folosite pentru obținerea de credite bancare. Prejudiciul total se ridică la aproximativ 1,7 milioane de lei.
Polițiștii au pus în aplicare, joi, 31 de mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale.
Descinderile, care vizează peste 30 de persoane, au loc atât în municipiul Constanța, cât și în localitățile Cumpăna, Năvodari, Ovidiu, Techirghiol, Poiana, Poarta Albă și Ivrinezu.
”Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în perioada 2024 – prezent, o femeie, sprijinită de alte persoane, ar fi racolat persoane cu venituri modeste, cărora le-ar fi pus la dispoziție documente falsificate care atestau că respectivii ar fi ocupat locuri de muncă la diverse instituții, documente în baza cărora ar fi fost obținute credite bancare. Perchezițiile vizează atât domiciliile unor persoane fizice și spații bănuite a fi fost folosite de către cei în cauză, precum și sediul unei instituții de credit”, au afirmat reprezentanții IPJ Constanța.
Ei au precizat că prejudiciul este de aproximativ 1,7 milioane de lei, urmând a fi stabilit cu exactitate în urma administrării tuturor probelor. Mai multe persoane urmează să fie duse la audieri.