În mijlocul omătului care acoperă totul, la 2.505 metri altitudine, stația meteo – cea mai înaltă așezare locuită permanent din România – primește vizite surprinzătoare. Vulpile din Bucegi, curioase și adaptate la frig, se aventurează până la cabană, transformând rutina specialiștilor într-un spectacol neașteptat.
„Lili”, „Foxy” și celelalte vizitatoare ale iernii
Meteorologii le-au dat nume jucăușe, deși recunosc că nu le pot deosebi cu adevărat. „„Lili” sau „Foxy” sunt, de fapt, nume generice pentru vulpile care ne vizitează stația meteo în căutare de hrană. Numele lor se schimbă odată cu tura de serviciu! Deși ne este greu să le deosebim, am identificat cel puțin 3-4 exemplare diferite în fiecare iarnă”, a scris unul dintre meteorologi pe pagina sa de Facebook, alăturând și o fotografie cu o vulpe surprinsă în mijlocul zăpezii.
„Vara, micile vizitatoare rar urcă până pe Vârful Omu, deoarece găsesc resurse suficiente în zona vizuinilor, aflate mult mai jos, în adăpostul pădurii. Sperăm că această „demascare” nu îi va dezamăgi pe fanii acestor frumuseți care ne încântă și ne scot din cotidian ori de câte ori ne trec pragul.”, a mai scris meteorologul.
Viața la peste 2.500 de metri: liniște, vânt și pași de vulpe în zăpadă
Vârful Omu nu este doar un punct pe hartă, ci un loc unde natura își arată forța în fiecare zi. Vânturile puternice, temperaturile care coboară adesea sub -20 de grade și zăpada care poate atinge câțiva metri transformă stația meteo într-un avanpost al rezistenței umane.
În acest decor aspru, prezența vulpilor aduce o notă de căldură. Meteorologii povestesc adesea că, în nopțile liniștite, pot vedea urme proaspete în zăpadă, semn că micile lor vizitatoare au trecut din nou pe la ușă. Uneori, animalele se apropie fără teamă, obișnuite cu oamenii și cu mirosul de mâncare.
Un simbol al sălbăticiei din Bucegi
Vulpile de pe Vârful Omu au devenit, fără să știe, ambasadoarele unei lumi sălbatice care încă rezistă în Carpați. Sunt agile, inteligente și perfect adaptate la frig, iar apariția lor în mijlocul iernii amintește că muntele rămâne un spațiu viu, în care animalele și oamenii împart același teritoriu, chiar și la altitudini extreme.
Pentru meteorologii care trăiesc luni întregi în izolare, aceste vizite sunt mai mult decât simple curiozități. Sunt momente care rup monotonia, aduc un zâmbet și transformă o zi obișnuită într-una memorabilă.
