Într-o declarație pentru presă, liderul deputaților AUR, Mihai Enache, a anunțat că au fost strânse deja 120 de semnături, în condițiile în care procedura are nevoie de 155 de voturi.
Senatorul Ninel Peia, din Grupul PACE – Întâi România, a anunțat că un grup de parlamentari intenționează să inițieze suspendarea președintelui Nicușor Dan, pe care îl acuză de imixtiuni în funcționarea justiției, ca urmare a anunțului șefului statului privind organizarea unui referendum printre magistrați.
Suspendarea președintelui României este reglementată de articolul 95 din Constituție, care stipulează:
(1) În cazul săvârșirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituției, Președintele României poate fi suspendat din funcție de Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună, cu votul majorității deputaților și senatorilor, după consultarea Curții Constituționale. Președintele poate da Parlamentului explicații cu privire la faptele ce i se impută.
(2) Propunerea de suspendare din funcție poate fi inițiată de cel puțin o treime din numărul deputaților și senatorilor și se aduce, neîntârziat, la cunoștința Președintelui.
(3) Dacă propunerea de suspendare din funcție este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Președintelui.