Actual· 1 min citire

Nicușor Dan, vizită în Finlanda. Summitul Statelor UE de pe Flancul de Est, întrevedere cu reprezentanții companiilor din industria de Apărare, pe agenda președintelui

Nicușor Dan, vizită în Finlanda. FOTO: Presidency

Nicușor Dan, vizită în Finlanda. FOTO: Presidency

Publicat15 dec. 2025, 08:44
Actualizat15 dec. 2025, 08:57

Președintele României, Nicușor Dan, efectuează, în perioada 15 -16 decembrie, o vizită oficială în Finlanda, unde va avea o întrevedere cu premierul Petteri Orpo și cu reprezentanții companiilor din industria de Apărare, și va participa la Summitul Statelor UE de pe Flancul de Est.

Potrivit agendei anunțate de Administrația Prezidențială, luni, la ora 15:00, este programată o întrevedere a președintelui României cu reprezentanți ai companiilor din domeniul industriei de Apărare și Aerospațiale din Finlanda, la sediul Asociației Industriei de Apărare și Aerospațiale.

De asemenea, Nicușor Dan va avea o întrevedere cu prim-ministrul Republicii Finlanda, Petteri Orpo, iar mai apoi se va întâlni cu reprezentanți ai comunității românești din Finlanda, la Ambasada României din Helsinki, unde va rosti o alocuțiune.

În cursul zilei de marți, liderul de la Cotroceni va face o vizită la VTT Tehnical Research Centre of Finland.

Ulterior, alături de  liderii Suediei, Poloniei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Germaniei și Bulgariei, Nicușor Dan va participa la Summitul Statelor UE de pe Flancul de Est, convocat de premierul finlandez Petteri Orpo.

Premierul Finlandei, Petteri Orpo, a declarat duminică, într-un interviu acordat postului public YLE, că summitul Flancului Estic pe care îl convoacă marți, la Helsinki, are ca scop ajungerea la un acord privind cooperarea în consolidarea apărării și adoptarea unei poziții comune în cadrul UE. 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News